Umilit şi penibil

De unde se aştepta să se producă şi
el cu un spici, liderul PSD a urmărit momentul din
mulţime, stând în spatele
ziariştilor, printre muncitorii uzinei. La
tribună au urcat doar John Fleming,
preşedintele Ford Europa, şi Traian
Băsescu. De ce n-a vorbit şi dumnealui?
Pentru că preşedintele „Băsescu a
dorit să vorbească de unul singur”(!?),
susţine Geoană.

După palma publică încasată,
Mircea Geoană a intrat în mulţime.
Şi-a speculat mişcarea, mizând pe
faptul că mulţimea va aprecia gestul şi
se va simţi flatată de „onoarea”
subită pe care i-o făcea liderul PSD.
N-aş crede că salariaţii au sesizat
„efuziunea”. Dacă au remarcat ceva,
atunci, cu siguranţă, acel lucru a fost
umilinţa la care l-a suspus Traian Băsescu.
Într-un fel, Geoană şi-a meritat
bobârnacul. S-a deplasat la Craiova sperând
să puncteze electoral, dar a nesocotit firea de
scorpion a lui Băsescu, un politician care
niciodată nu este dispus să
împartă „prada” cu altcineva.

 Tot ieri, deputaţii au respins
„în unanimitate” Ordonanţa de
Urgenţă prin care preşedintele Senatului
devine vicepreşedinte al CSAT. Ei şi?- vor
zice unii, invocând faptul că Mircea
Geoană renunţase deja la funcţia
respectivă. Aşa este, dar de relevat este
„unanimitatea”, faptul că nici
măcar un pesedist n-a votat pentru el – aşa,
de-al dracu , dacă nu din simpatie. În
consecinţă, acea unanimitate subliniază
poziţia sa precară în partid.

 Zilele trecute, Mircea Geoană s-a mai
făcut de „cacao”, să n-o spun pe
româneşte, vorbind de Dimitrie Gust
(în fapt, Gusti), citând din opera sa, pe
care minţea că a citit-o – dacă o citea,
ştia şi cine este şi cum îl
cheamă. Ne-a demonstrat astfel că nu este
doar agramat (bunăoară, foloseşte
frecvent şi impropriu adverbul
„decât”, în locul adverbului
„doar”), ci şi incult.

 După unele surse, „greii” din
PSD s-ar fi întâlnit luni seara să
dezbată retragerea lui Geoană din cursa
prezidenţială. Ar fi cea mai inteligentă
mişcare a PSD, din ultimii trei ani.

Tristan Mihuţa