Vorbă multă, sărăcia omului

Au căutat să ne sugereze că nu le pasă, că dumnealor nu ţin la ciolan, cum ar putea crede „prostimea”, ci pun mai presus onoarea, demnitatea.

Printre cei loviţi de logoree acută l-am identificat şi pe senatorul PD Arad Nicolae Ioţcu. De fapt, ca să fim mai precişi în exprimare, domnul Ioţcu ne-a obligat să-l remarcăm, prin declaraţiile sale îmbălsămate cu esenţe cu pretenţie de caracter sănătos, de igienă morală, de demnitate. Spunea, tânărul senator, că directorii plasaţi de PD în fruntea instituţiilor descentralizate vor pleca din funcţii, dacă partidul va fi scos de la guvernare.

Astăzi, vedem că nu e aşa. Că oamenii nu pleacă, nu sunt dispuşi să renunţe la ciolan, la postul de şef, la salariul de şef. Este adevărat, nici „centrul”, adică nici conducerea de la Bucureşti a PD, nu le-a cerut să demisioneze decât secretarilor de stat. Şi atunci? Ei bine, se pare că senatorul arădean, Nicolae Ioţcu, s-a trezit vorbind fără temei. Cum ar veni, s-a grozăvit fără rost, fără să fie întrebat şi nici pus să exprime un punct de vedere oficial. Acum, n-are decât să suporte oprobriul celor care-l consideră neserios în declaraţii.

Credem că sunt mulţi arădenii care n-au auzit de acest tânăr senator, venit din anonimatul cuminte care ne înconjoară. Puţini sunt cei care ştiu de unde a apărut, cine este – ori dacă are ceva lăsat în urma dumisale. Mărturisim că nici noi nu prea ştim – or, avem ceva ani de când suntem prin presă, printre oameni, printre arădeni.

În fine, despre altceva e vorba, până la urmă. Despre faptul că domnul Ioţcu a prins, brusc, plăcerea de a vorbi, de-a-şi da cu presupusul în orice problemă, de-a fi tăios până la graniţa obrăzniciei cu adversarii politici. Are un apetit evident pentru retorică facilă până la banalitate. Poate greşim, dar senatorul Nicolae Ioţcu lasă impresia că a descoperit dintr-o dată că şi dumnealui poate vorbi ca politicienii cei adevăraţi şi, de atunci, nu se mai poate înfrâna. N-ar strica să ia o pauză şi să zăbovească asupra sensurilor proverbului românesc care spune că „vorbă multă, sărăcia omului”. Nu că ar fi dumnealui sărac, din punct de vedere material.

T.M.