Tot acolo vor urca în ring, dacă se vor găsi resurse financiare, alţi doi pugilişti cu experienţă legitimaţi la clubul cu cea mai longevivă activitate din oraşul nostru. Este vorba despre Iulian Morar (un sportiv născut în comuna Vârfurile, care face cinste urbei) şi Cătălin Roşu.
A castigat Cupa Unirii la box
IAŞI. Pugilistul arădean Marius Tătar (Motorul Silva Lazăr) a impresionat la Cupa Unirii, câştigând într-o manieră entuziasmantă categoria 91 Kg. Elevul maestrului Florian Barna se pregăteşte pentru participarea la Cupa României de seniori, eveniment programat între 17-21 februarie la Brăila.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pentru că există un singur aparat, iar unele scanări durează chiar și 80 de minute, timpii de așteptare pot fi destul de mari, având în vedere că există și o prioritizare a pacienților, în funcție de urgențe.
Local
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au determinat conducerea DAS să le permită oamenilor străzii să rămână în adăpostul de noapte și pe timp de zi.
Local
Dintre aceștia, 107 au avut nevoie de spitalizare, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Arad.
Local
Consilierul local USR, Dorian Curcanu, transmite că ideea gratuității transportului în comun poate fi fezabilă.
România
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat marți, într-o conferință de presă, că „trebuie să avem o populație pregătită pentru susținerea unui efort de război” și a subliniat că Armata română are „foarte multe programe de pregătire împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!