Clasate pe locul 11 în Seria B – din 12 participante active – fetele de pe Crișul Alb întâlnesc „lanterna roșie”, ACS Odorheiu Secuiesc, fără punct reușit în acest sezon, mai mult cu minus 7 puncte în ierarhie, penalizare primită pentru nerespectarea cerințelor privind dubla legitimare și cerințele de vârstă. Arădencele au ocazia, pe parchetul Polivalentei de pe Mureș, să întrerupă seria de patru înfrângeri consecutive.
Disputa a fost amânată la cererea vizitatoarelor, care în weekend au fost implicate în competiții la nivel juvenil. În celelalte meciuri ale rundei: Olimpic Tg. Mureș vs. Dacia Mioveni 26-27, FC Argeș vs. CSU Reșița 22-23, CSU Oradea vs. SCM Timișoara 30-34 și Corona Brașov II vs. Național Rm. Vâlcea 26-32.
Adversar bun pentru refăcut moralul
Adversar bun pentru refăcut moralul
ARAD. Gruparea arădeană de handbal feminin Crișul Ch. Criș va susține, marți (ora 15.30), partida restanță din etapa a XXI-a a Diviziei A (liga secundă).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Local
Procedura de selecție se va desfășura în perioada 14 mai – 3 iulie, iar dosarele de înscriere pot fi depuse până în data de 15 iunie.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!