Vorbim despre Giovanni Catanzariti, care a pus bazele unui club specializat pe creșterea copiilor și juniorilor. Inițial, italianul a dorit ca noua grupare să poarte numele de ITA sau Flamura Roșie, însă, la presiunea suporterilor, a dat-o la întors: „Nu mai vreau discuții cu nimeni, singurul meu scop este să fac ceva pentru copiii Aradului. Am avut o întâlnire cu Dan Proca, președintele Suporter Club UTA, am înțeles și mesajul fanilor, nu e nicio problemă. Clubul se va numi Viitorul Arad și se va ocupa doar de creșterea copiilor cu vârste între 6 și 12 ani. Nu cred că încurcăm pe nimeni”.
Surprinzător sau poate nu, Dorin Stana, fost director sportiv al FC UTA SA, a acceptat să se alăture acestui proiect, la care va adera şi alte nume importante, dacă e să-i (mai) dăm crezare lui „Gio”.
Cu „Viitorul”, pe alt drum
ARAD. A falimentat UTA SA la finalul stagiunii trecute, împreună cu partenerul său, Adrian Marțian, iar acum o ia de la capăt.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!