Echipele vor fi formate din 5+1 jucători, iar partidele vor dura 30 de minute (două reprize a câte 15 minute). Taxa de participare este de 350 RON/echipă, iar înscrieri și informații puteți obţine la telefon 0741 757 913.
Cupa Stelelor, spectacol la Baza Desavoia
Cupa Stelelor, spectacol la Baza Desavoia
Reactualizat la:
ARAD. Miercuri, 19 şi joi, 20 decembrie, între orele 11-17, la Baza Sportivă Desavoia, se va disputa „Cupa Stelelor”. La turneu vor putea lua partea orice jucători, inclusiv cei legitimați în primele trei eșaloane fotbalistice. Deja și-au anunțat prezența unele nume cunoscute arădenilor, precum Florin Purece (Termalica), Cătălin Hlistei (FC Snagov) sau Ciprian Rus (UTA), dar cu siguranță vor fi și alții.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
1
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.

Citiți principiile noastre de moderare aici!