Performeri au fost David Cinteză (cât. 59 kg.) și Bogdan Momeu (100 kg.). S-a obținut și un loc 5, prin Marius Bulza (cât. 38 kg.).
Antrenorii Ioan Coste și Ovidiu Burghelea se așteptau la mai mult, însă condițiile sunt precare la LPS Arad, așa că rezultatele nu au rupt „gura târgului”. E suficient să spunem că nu au existat bani de vitamine, iar delegația arădeană a ajuns la fața locului chiar în ziua concursului, pe când aproape toate celelalte echipe au ajuns cu o zi mai repede.
Doua medalii pentru luptatorii LPS
Târgoviște. Zilele trecute a avut loc, la Târgoviște, finala campionatului Național individual de lupte greco-romane, pentru copii I. Aradul a fost reprezentat de LPS, care a reușit să obțină două medalii de bronz.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
1
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Mapamond
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP.
1
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzațiile privind existența unei înțelegeri între politicieni români și Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru și susține că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat.
3
Mapamond
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!