Au trecut peste neajunsurile meteo – frig şi vânt – şi s-au prezentat la întrecere elevi de la 15 unităţi şcolare, care au concurat în 4 probe: aruncarea mingii de oină, săritură în lungime, viteză (60 metri) și rezistență (800 metri). Reprezentanţii Sântanei – Florina Feieş, Denisa Muntean, Daniela Varvari, Oxana Bilan, Marius Graure, Robert Belei, Marius Baba şi Samuel Novac – au reuşit să ocupe primul loc, cu un total de 1807 puncte, calificându-se la etapa pe zonă, programată în 15 aprilie, la Arad. Ei au fost urmaţi, în ordine, de: Colegiul „D. Ţichindeal” – Pedagogic (1732 pct.), CN „E. Ghiba-Birta” (1679), Şc. Gim. „C. Iacob” – nr. 22 (1589), Şc. Gim. nr. 5 (1586), Şc. Gim. Şimand (1564), Şc. Gim. Ţipar (1540), Şc. Gim. Galşa (1475), Şc. Gim. Bata (1381), Şc. Gim. „M. Eminescu” – nr. 1 (1379), Lic. „J. Tajovski” Nădlac (1363), Lic. Vinga (1231), Lic. „A. M. Guttenbrunn” – nr. 20 (1211) şi Şc. Gim. „I. Moldovan” – nr. 3 (890), LPS Arad neavând numărul de concurenţi cerut de regulament (8).
Vineri, este rândul liceenilor să se întreacă la pentatlon, tot pe stadionul „Gloria”, de la ora 12.00.
Elevii din Sântana au câştigat tetratlonul atletic!
Elevii din Sântana au câştigat tetratlonul atletic!
Echipa mixtă a Liceului Tehnologic Sântana (prof. Emil Arsa) a câştigat faza judeţeană a Olimpiadei Gimnaziilor la tetratlon atletic, disputată joi pe stadionul „Gloria”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!