Preşedintele cermeienilor, Petre Bulza, a vorbit despre acest joc şi perspective: „Prima repriză a fost a lor, în timp ce în a doua i-am dominat. Egalul ar fi fost just mai ales că am luat gol pe o deviere, la o fază ce ne-a surprins sus, pentru că voiam să marcăm. Poate ar fi fost mai bine dacă închideam jocul și ne mulțumeam cu egalul. Ar fi fost bine să avem punctaj maxim înaintea disputei cu Sebiș, dar nu e nicio problemă, îi vom bate și revenim acolo sus. Noi suntem în grafic, ne-au ieșit calculele privind punctele din primele trei runde”.
Înfrângere dureroasă în prelungiri
Înfrângere dureroasă în prelungiri
Liderul înfrânt pe terenul „lanternei roşii”. Şi aşa ar fi putut suna titlul acestei ştiri, după eşecul, scor 0-1, nou-promovatei LT Cermei pe terenul „pandurilor” din Tg. Jiu. Ex-utistul Dumitru a semnat victoria gazdelor în prelungirile jocului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Zilele Culturii Sârbe la Arad se încheie pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Evenimentul organizat de Uniunea Sârbilor din România se află la ediția cu numărul 26.
Local
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
1
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
3
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!