Nu trece o zi fără să primesc un telefon ori să fiu abordat, pe stradă sau în diverse alte locaţii, de către împătimiţi ai sportului cu mingea la coş, cu banala, dar chinuitoarea întrebare: Ce ne facem, lăsăm (şi) baschetul feminin arădean să moară?

Niciun pretendent

Au trecut 10 zile de la S.O.S.-ul lansat de preşedintele Marcel Urban şi directorul tehnic Dan Moraru. Nimeni dintre cei care sunt plini de idei din spatele tastaturii calculatoarelor nu au trecut pragul clubului, să ocupe scaunul de manager al Univ Goldiş ICIM Arad. Deşi au ocazia să preia un club curat, fără datorii, eligibil la proiectele de finanţare ale Centrului Municipal de Cultură. Semn că, fie „borcanul cu miere” la care fac, deseori, aluzia, nu-i tentează… fie „pălăria” de conducător e una prea mare pentru ei.

Piese de domino

La ultima întâlnire dintre fani şi conducerea clubului s-au lansat tot felul de propuneri, ca variante de salvare. Din nefericire, rând pe rând, acestea cad precum piesele de domino. Despre înfinţarea (şi) la Arad – după modelul Timişoara – a unui club sportiv municipal pe lângă Primărie, edilul Gheorghe Falcă nici nu vrea să audă. Motivul: vrea să doarmă liniştit, nu cu gândul la DNA, precum alţi primari din ţară. Preocupaţi cu trasul sforilor dinaintea alegerilor locale, nici un consilier local ori judeţean nu a reacţionat pozitiv la ideea organizării unei dezbateri pentru găsirea unor soluţii de finanţare a echipei. Semn elocvent cât de mult le pasă de un brand al Aradului precum Univ Goldiş ICIM. Despre un miting de protest în faţa Palatului Administrativ nu poate fi vorba, câtă vreme, noi, românii, nu dăm doi bani pe dreptul de a cere, public, anumite lucruri, precum în alte state ale Europei.

Firave speranţe

Această linişte de dinaintea dezastrului – pentru că odată desfiinţat, baschetul feminin arădean va împărtăşi, cu certitudine, soarta celui masculin – doare. E revoltătoare, pe alocuri. Firave speranţe se leagă de zvonul cum că se lucrează la normele de aplicare ale unei legi modificate în vara anului trecut, prin care se vor putea acorda, procentual sau prin baremuri, bani pentru salarii şi prime şi din banii primiţi de la autorităţile locale prin diverse programe de finanţare.

Până a deveni o certitudine, bine-ar fi ca – vorba ministrului secretar de stat Carmen Tocală – până atunci, fiecare administraţie locală să găsească pârghiile prin care să finanţeze sportul de performanţă. Stă în puterea lor acest lucru. E doar o chestiune de voinţă şi respect.