Slatina – Zilele trecute s-a desfăşurat una din grupele semifinale ale Campionatului Naţional de volei speranţe – fete, turneu la care s-a calificat şi CS ProVolei Arad.
În primul meci s-a întâlnit CSŞ Lugoj, echipă abonată la titlu în ultimii ani, în faţa careia s-a pierdut cu 0-3 (12-25, 14-25, 11-25). În acest meci s-a rulat întregul lot care a făcut deplasarea la Slatina.
În cel de-al doilea meci, arădencele au jucat cu CSŞ Nicolae Titulescu Craiova, o echipă cu talie, cu un joc frumos, curat, care se predase greu în primul meci cu Slatina. Fetele de la Craiova ne privesc de sus şi asta le costă: 8-1 la primul time-out, 16-3 la al doilea, 20-5, intră şi o parte din rezerve şi 25-13 în primul set. Cam la fel se desfăşoară lucrurile şi în al doilea set, câştigat cu 25-21. Intrăm în setul 3 puţin prea relaxaţi: 1-8, 7-16, 16-22, apoi Anastasia Deme „îngroapă” efectiv echipa adversă: 23-22 şi 26-24 în final, deci victorie cu 3-0. Celor prezenţi nu le vine să creadă: antrenorul craiovean stă împietrit pe bancă, iar antrenorul de la Slatina spune că a pierdut 100 de euro pariind pe Craiova, dar ar fi pariat 200 că nu batem cu 3-0, în condiţiile în care el învinsese în meciul direct Craiova, cu 3-1.
În meciul cu CSŞ Slatina, echipa porneşte cu un moral bun, joacă de la egal la egal cu adversarele, care totuşi pe final de seturi se desprind: 18-25, 18-25, 13-25, cu precizarea că în setul trei au jucat numai fetele născute în 1994, care ne vor reprezenta şi anul viitor la categoria speranţe.
Iată câteva concluzii: CS ProVolei Arad ocupă locurile 9-12 la categoria speranţe în România, din 58 de cluburi participante. Sportiva Cătălina Bosuioc a primit din nou titlul de cel mai bun trăgător al turneului. Per ansamblu, toată lumea este mulţumită, iar sponsorul sportsin.ro, căruia i se aduc mulţumiri, va susţine activitatea şi în viitor. Cu această echipă, ProVolei Arad se va înscrie în anul competiţional 2008-2009 în Campionatul Naţional de cadete – fete. Se aşteaptă aprobarea proiectelor depuse la Primăria Aradului şi, implicit, un ajutor din partea acesteia.
Lotul echipei
Lotul echipei, în ordinea numerelor de pe tricouri: 1. Adnana Drăgăniţă; 2. Nora Pellegrini; 3. Oana Lăcătiş; 4. Laura Bătăneanţ; 5. Anastasia Deme; 6. Paula Pellegrini; 7. Silvia Lazăr; 8. Arina Şugar; 9. Cătălina Bosuioc; 10. Bianca Sanislav; 11. Brigitte Szasz; 12. Nataly Ştefan. Antrenori: Radu Săbău şi Traian Costea.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!