Peste 20 de membrii ai acestui club sportiv alături de câțiva voluntari europeni găzduiți în Arad de către această organizație au luat parte la acest eveniment, fie ca alergători, fie ca bicicliști. Din rândul acestora, s-a remarcat echipa de ștafetă feminină a acestui club – alcătuită din Olga Iulia Ghinga, Carmen Babuțău, Palcu Cristina, Ioana Reghiș și Denisa Mateucă – care a ocupat poziția a treia în clasamentul probei de ștafetă feminină (200 km). De asemenea, Cosmin Rufu a ocupat locul 18 din cei peste 600 de cicliști participanți. Clubul Sportiv Experiența Multisport dorește să le mulțumească organizatorilor pentru calitatea deosebită a desfășurării acestui eveniment sportiv.
O altă competiție captivantă desfășurată la mijlocul lunii mai s-a desfășurat în Pădurea Betfia din județul Bihor. Având numele de Thermal Trail Race, la această competiție de alergare pe teren accidentat au luat parte 174 atleți amatori și profesioniști din România și Ungaria care au putut opta pentru cursele de 6 km, 10 km sau 20 km. Un rezultat deosebit a fost obținut de către un membru al Clubului Sportiv Experiența Multisport, Cristian Pecican, care a ocupat prima poziție în cadrul probei de 6 km.
Nu în ultimul rând, Clubul Sportiv Experiența Multisport a avut plăcerea de a fi reprezentată pe data de 17 mai la Semimataronul Internațional București OMV Petrom de către singurul arădean prezent la această competiție, Ruben Galiș. Câștigător al unei invitații personalizate ca urmare a unui concurs desfășurat de către Isostar, Ruben Galiș a reușit să obțină locul 440 din cei 10000 de atleti profesioniști și amatori prezenți la această competiție de prestigiu.
Lună plină pentru Experiența Multisport
Aflat la cea de-a XVIII-a ediție, Supermaratonul Békéscsaba –Arad– Békéscsaba a reprezentat un bun prilej pentru membrii Clubului Sportiv Experiența Multisport de a-și intensifica antrenamentele în vederea participării la Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului ce va avea loc pe 6 iunie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!