„Clubului nostru i-a fost distribuit un microbuz Ford Transit 16+1 locuri, care asigură sportivilor un transport în condiţii de confort şi securitate. Microbuzul se află deja în curtea clubului şi va putea asigura deplasarea la competiţii”, spune Vasile Păltineanu, directorul CSM Arad. La evenimentul din Capitală au fost prezenţi şi doi arădeni, parlamentarul Dorel Căprar şi secretarul general al FR de Nataţie, Viorel Bitang, fostul director al CSM Arad.
Microbuz pentru CSM Arad
BUCUREŞTI. Ministerul Tineretului şi Sportului a distribuit, recent, cele o sută de microbuze pentru transportul sportivilor, unul dintre ele ajungând în „curtea” Clubului Sportiv Municipal Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!