Rezultate: Păulişana Păuliş - Crişul Chişineu Criş 2-0, Aqua Vest - Frontiera Curtici 0-3, Viitorul Satu Nou - Şoimii Tauţ 1-3, Unirea Şeitin - AS Dorobanţi 4-0, Unirea Sântana - CS Ineu 2-1, Semlecana Semlac - CS Vladimirescu 0-0, Voinţa Macea - Şoimii Pâncota 2-4, FC Sânleani - Progresul Pecica 4-1, Victoria Zăbrani - Voinţa Mailat 0-2.
Marele derby al etapei a III-a a dezamăgit din punct de vedere al spectacolului, cele două echipe preferând să se anihileze reciproc. Prima repriză a fost una echilibrată, în care oaspeţii au încercat să controleze jocul, însă apărarea gazdelor a distrus din faşă orice încercare de atac periculos la poarta lui Fl. Moţ.
ARAD. Cea mai veche echipă din fotbalul judeţean cu activitate neîntreruptă, Gloria, a avut parte în sezonul trecut de neîmpliniri pe bandă rulantă. Caruselul antrenorilor şi inconstanţa conducătorilor l-au dus în pragul disperării, aproape de a pune lacătul, pe omul de afaceri Sandu Ion, cel care susţine gruparea galben-albastră.
ARAD. Al doilea arbitru al anului 2009, în urma „copilului lui tata”, Marius Avram, arădeanul Ovidiu Haţegan a avut un start de sezon impecabil, cu patru delegări în primele cinci runde ale Ligii I şi trei prezenţe la partide internaţionale. Calificativele foarte bune obţinute de fiecare dată l-au recomandat să conducă vineri, ora 18, primul joc al rundei a VI-a, confruntarea dintre fruntaşele Gaz Metan şi Rapid.
Primul eşalon fotbalistic judeţean programează miercuri, ora 18, o etapă intermediară. De departe, capul de afiş îl constituie partida Semlecana Semlac - CS Vladimirescu, dar şi confruntările de la Satu Nou şi Zăbrani se anunţă a fi echilibrate, deschise oricărui rezultat. Iată programul jocurilor şi al oficialilor delegaţi:
ARAD. Diriguitorii baschetului românesc sunt fie orbi, fie şi-au propus să-l lase pe George Mandache să intre în istorie ... pe uşa din dos. Altfel nu ne putem explica lipsa de reacţie la înfrângerile pe bandă rulantă în preliminariile C.E. 2011, într-o grupă la startul căreia ne-am propus calificarea la turneul final.
ARAD. Reprezentând Clubul Sportiv Municipal Arad, Alexandra Morar (16 ani) s-a clasat pe locul 10 în proba de tir din cadrul Olimpiadei Tineretului din Singapore, cu o performanţă de 370 puncte.
ARAD. La începutul săptămânii viitoare, antrenorul Stancey Nolan va suna adunarea la ICIM Univ Goldiş. Primele şedinţe de pregătire se vor efectua în efectiv redus, Ciocan şi Meszaros fiind angrenate cu lotul naţional de senioare în campania de calificare la Campionatul European din 2011, iar Cherisse Graham - în acţiune - a fost învoită câteva zile pentru rezolvarea unor probleme personale.