ARAD. Turneul Arad Open 2010, care a transformat oraşul nostru în centrul şahului românesc, s-a încheiat azi. După ultima rundă a categoriei principale, trofeul a fost înmânat lui Vlad Jianu. Dinamovistul, care deţine titlul de Mare Maestru (GM), a adunat 7,5 puncte. L-a urmat, la jumătate de punct, GM Szabo Gergely (Medicina Timişoara), iar podiumul a fost completat de GM George Grigore (Victoria Techirghiol).
ARAD. CSU Vasile Goldis a remizat, astăzi, în verificarea cu Naţional Sebiş, de pe arena din Aradul Nou (2-2). Au marcat Băd, Bisorca respectiv Iambor - 2 (unul din penalty). Trupa antrenorului Costel Bogoşel (care a revenit în iarbă!) va întâlni sâmbătă pe Simeria, în timp ce sebişenii lui „Ştili” Abrudean -întăriţi cu portarul Paşcalău şi Leucuţa- vor juca, tot atunci, contra juniorilor republicani de la Atletico.
AUGSBURG. Patru tenismani ai CS AMEFA Arad au participat la turnee pentru copii, organizate în Germania, la Germering („Nike Junior Tour Cup”) respectiv Augsburg („Humbaur Cup”).
ARAD. Pugilista arădeană a intrat în posesia a 1.000 de lei înmânaţi de rectorul instituţiei de învăţământ superior.
TBILISI. CS MVT UAV Arad se va prezenta la „Cupa Mării Negre”, competiţie ce va fi organizată în Georgia, la Tbilisi.
ARAD. Iată cum arată noile echipamente ale echipei HC Arad, comandate şi achiziţionate recent de oficiali, ele fiind prezentate la finele conferinţei de presă de la Consiliul Judeţean. Pe lângă echipamentele de joc, handbaliştii au primit treninguri şi genţi.
ARAD. HC (Gloria) Arad vrea să redevină, cât de curând, un nume important pe harta handbalului masculin românesc.
ARAD. După cinci runde, în clasamentul Arad Open la şah conduc GM George Grigore şi Vlad Jianu, cu maxim de puncte (5). Podiumul turneului principal este încheiat de Alexandru Stanciu, cu 4,5 puncte, considerat surpriza plăcută a competiţiei. Cel mai bine clasat jucător arădean e Ladislau Kelly, cu 4 puncte.
ARAD. La sediul AJF Arad, azi s-a stabilit programul turului Ligii a 4-a la fotbal, competiţie ce va începe sâmbătă, 14 august. Iată confruntările din etapa întâi: