ARAD - Două victorii cu bonus pentru echipele gazdă în ultima etapă a anului în Divizia A, seria de vest, la rugbi Aradul a făcut scor cu CSM Piteşti, 65-3, iar Metrorexul a trecut de Ştiiţa Petroşani cu 28-0.
La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc ediţia a VI-a a Turneului Internaţional de lupte, Memorial „Roman Codrean”, competiţie organizată de acelaşi neobosit prof. Spiridon Stanciu, un antrenor emerit care de ani de zile ţine steagul sus în luptele arădene.
Chiar dacă s-a aflat la primul cartonaş roşu din carieră, FRF n-a ţinut cont de circumstanţe atenuante şi l-a suspendat trei etape pe Flavius Pavel. Atacantul celor de la CS Ineu va reveni pe gazon în primăvară, în a doua etapă a returului, când pe Crişul Alb soseşte Mama Mia Becicherecul Mic.
Remizând la Satu Mare, scor 1-1, Frontiera Curtici a făcut un pas greşit în lupta pentru câştigarea campionatului de fotbal al juniorilor din Liga IV. Podiumul la zi se prezintă astfel: 1. CS Vladimirescu (4-2, la Iratoşu) 57 p, 2. Crişul Chişineu Criş (6-1, la Nădlac) 56 p, 3. Frontiera Curtici 54 p.
ARAD - Găzduirea fără cusur a concursurilor de la Arad şi susţinerea de care se bucură sportul alb în rândul autorităţilor locale, i-a „obligat” pe mai marii Federaţiei Române de Tenis să acorde Aradului organizarea mai multor competiţii oficiale în 2009.
Ioan Farcaş se poate considera un preşedinte de club fericit. Primăria Târnova a alocat o sumă record pentru nivelul eşalonului patru echipei de fotbal, Avântul din localitate.
ARAD - 7 Km. Atât a trebuit să alerge Elena Avram (CS AMEFA Arad), pentru a câştiga Crosul Unirii de la Alba Iulia, la categoria veterani, o „abonată” a podiumului de premiere în competiţiile pentru vârsta a treia.
BERLIN - Arădeanca Daniela Dodean a cedat cu scorul de 4-0 în optimile Openului Germaniei la tenis de masă, adversară fiind Feng Tianwei (SIN).
ALBA IULIA - Crosul „Unirii”, desfăşurat la Alba Iulia, pe o distanţă de 7 km, a fost câştigat de Elena Avram (AMEFA Arad).
ARAD - Şase echipe de juniori II la polo pe apă, din trei ţări, şi-au dat întâlnire în bazinul „Delfinul”, pentru Cupa „Aradului”.
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
1
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
8
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.