Obişnuiţi cu clasările pe podium, Box Club UVVG Arad nu putea rata prilejul de a mai face o dată dovada valorii pugiliştilor pregătiţi de Adolf Ivanovici şi Dionisie Szekely.
Neînvinşi de şase meciuri, studenţii din Aradul Nou porneau favoriţi să „spargă” sticla de Turda. Numai că trupa lui Bogoşel s-a văzut pusă la punct de o echipă muncitoare, ambiţioasă, care a beneficiat şi de un arbitraj perfect pentru o grupare care joacă în deplasare.
ARAD - Sprijiniţi financiar de Serfi Com şi Astra Vagoane, Box Club Riviera a participat la C.N. de toamnă pentru tineret, etapa de la Craiova.
Diplomat când a venit vorba despre arbitrajul prestat de vâlceanul Comânescu: „Cei din tribune au văzut ofssaid la primul gol al oaspeţilor, iar eliminarea lui Bota a fost ciudată”, Costel Bogoşel, antrenorul studenţilor de la CSU „Vasile Goldiş”Arad, nu şi-a menajat deloc jucătorii.
Componenţii divizionarei secunde, CSU „Vasile Goldiş” Arad, au ţinut să fie alături, după posibilităţi, de Ibrahim Dossey, portarul de culoare care a stat două luni în comă, după un accident de maşină.
„Încă vreau să cred că retrogradarea se va decide pe teren şi nu în culise” - a spus Geta Onu, preşedintele grupării studenţeşti, după eşecul cu Sticla Turda.
Finanţatorul „şoimilor” din Pâncota, Marius Bîc nu şi-a putut ascunde bucuria, la finalul partidei de la Sântana: „Aşa joacă o echipă care şi-a primit, în sfârşit, banii cuveniţi de la Primărie.
ARAD - Rezultatele etapei a 16-a: CSU Vasile Goldiş Arad - Sticla Turda 0-2, Internaţional Piteşti - Jiul Petroşani 4-3, Liberty Salonta - FC Bihor 3-0, U Cluj - Mureşul Deva 0-0, Dacia Mioveni - FCM UTA 5-0, FC Drobeta Turnu Severin - Mechel Câmpia Turzii 3-0, Unirea Alba Iulia - FCM Târgovişte 2-0, CSM Rm. Vâlcea - Minerul Lupeni 4-0, CFR Timişoara - FCM Tg. Mureş 0-0.
ARAD - „Partizanii” suspendatului „Tie” Botizan nu mai bat pe nimeni. După eşecul de la Mailat, a venit rândul celor de la Curtici să guste din „mărinimia” celor de la Satu Mare.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
1
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
8
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.