aradon.ro Web analytics


ARAD - Cinci zile ne mai despart până la primul gong al Campionatelor Naţionale Universitare (fostul tineret) de box, competiţie organizată de Box Club UVVG Arad, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Judeţean Arad.

ARAD - Două echipe reprezintă Aradul în liga secundă a handbalului masculin, ultima apariţie fiind CSŞ „Avram Iancu”, o grupare formată din jucători tineri, coordonaţi de Adrian Dreghici, care speră să readucă acest sport în atenţia arădenilor.

ARAD - Vâlceanca Florina Diaconu este lidera clasamentului marcatoarelor din Divizia A de baschet feminin.
ARAD - „N-am văzut nici un DVD cu echipa spaniolă, dar ştiu că au un pivot sloven şi un fundaş american în jurul cărora este construit întreg jocul lor” - ne-a declarat Adi Budurean, cu privire la adversarul de mâine, din FIBA Europe Cup.
ARAD - Dublă victorie pentru juniorii republicani ai UTA-ei, în derby-ul judeţean, cu CSU Vasile Goldiş. Juniorii A, pregătiţi de Florin Voinea, s-au impus, 2-0 (goluri: Laza şi Tuleu), iar cei mici, sub comanda lui Raul Dehelean, au câştigat şi mai clar, 3-0, prin reuşitele lui Raţ, Roşuţ şi Botiş.
ARAD - Cu Bogdan Onu, în premieră, în acest sezon, rezervă, CSU Vasile Goldiş Arad a obţinut prima victorie în Liga II. Cum echipa învingătoare nu se (prea) schimbă, este de aşteptat ca fiul d-nei preşedinte să rămână pe bancă pentru jocul din deplasare cu „leoparzii” de pe Bega. Decizia finală o va lua însă – vrem să credem – tehnicianul Costel Bogoşel.
N-a fost să fie nici de această dată. Singurul pilot român din istoria GP, arădeanul Robert Mureşan a ratat o nouă şansă de a bifa primele sale puncte în ierarhia mondială a clasei 125 cc. În penultima etapă a actualului sezon, Marele Premiu al Malaesiei, Robi a încheiat cursa doar pe locul 22.
ARAD - Echipele arădene de tenis de masă, coordonate de Cristi Dodean, au pierdut, pe linie, în ultima etapă. În Superliga feminină, CSM Arad a cedat, 2-9, cu Zalău, 1-9, cu Stirom Bucureşti şi 0-9, cu Slatina. În întrecerea băieţilor de Divizia A, arădenii au pierdut: 3-9, cu Zalău, 7-9, cu Bistriţa şi 6-9, cu Craiova.
Mihai Petcuţ tinde să bată toate recordurile în materie de fotbal. Antrenor principal la divizionara D, Şoimii CNM Pâncota, organizator de competiţii în Liga III, la Naţional Sebiş, Mihai Petcuţ va fi uns” şi ca secund al lui Dorel Mutică la cea din urmă echipă.

Mapamond

Rusia consideră că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.

Mapamond

SUA: Zborurile s-au reluat, cu perturbări, după ce autoritățile au ridicat interdicția de decolare la nivel național
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.

Local

Suspiciune de toxiinfecție alimentară în Arad. Doi adulți și un copil au ajuns la UPU
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.

Local

Arad: opt luni de scădere a populației. Decesele sunt cu mult peste numărul nou-născuților
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național. 1

Local

FOTO|VIDEO Cinematograful Studio, redescoperit după 20 de ani
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”. 1

Local

VIDEO. Canabis cultivat în Arad și cocaină vândută în Timiș. Doi bărbați au fost arestați preventiv
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv. 1

Advertorial

Ultimele file ale anului, scrise în lumină aurie. O escapadă de sărbătoare la Mercure Oradea!

UT Arad

Meszar aduce clarificări legate de UTA
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment. 8

România

România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.