ORADEA - CSM U Oradea a fost „victima” perfectă pentru o grupare arădeană dornică să uite ruşinea din Cupa României cu BC Teleorman, sperând într-un campionat la finele căruia sa păstreze coroana de regină a României.
Etapa a 9-a a eşalonului trei a adus prima înfrângere internă pentru nou-promovata, Naţional Sebiş.
Aradul ar putea organiza anul viitor Campionatele Europene de karate IKA.
Fostul jucător al Naţionalului Sebiş, Dorel Mutică şi actualul tehnician al CS Ineu,Adrian Abrudean au în program lunar drumuri de Bucureşti. Cei doi participă la cursurile Şcolii Federale de Antrenori, în vederea obţinerii licenţei B - UEFA.
Fundaşul CS Ineu,Sorin Aldea a trecut prin mari emoţii joi seara, când soţia sa, Ramona i-a adus pe lume o fetiţă, Andra Alexia, care musai trebuie să devină o sportivă, pentru a continua tradiţia familiei.
ARAD - Direcţia pentru Sport a Judeţului Arad, în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport - organizează cursuri de formare instructori sportivi la următoarele discipline: atletism, arte marţiale, box, ciclism, triatlon, culturism, fitness, dans sportiv, gimnastică, haltere, tenis de câmp, volei, lupte, nataţie, pentazlon modern, orientare sportivă, tenis de masă, judo.
ARAD - Cristofor Alexandru, Cristian Irimia şi Adrian Popuţea. Cei trei au fost nominalizaţi de Federaţia Română de Box să participe la trialul organizat săptămâna viitoare în Bucureşti, pentru formarea lotului naţional de seniori, care va participa luna viitoare la Campionatele Europene de la Liverpool.
ARAD - 6-23 şi 6-20, acestea au fost rezultatele obţinute de CS Astra Arad în „dubla” restantă, cu CSM Leonardo Oradea, din cadrul Superligii Naţionale de polo. Sâmbătă şi duminică, poloiştii clubului condus de Gheorghe Biriş se deplasează în Capitală, pentru o „dublă” cu Rapid.
ARAD - Campioana en-titre a baschetului feminin românesc, B.C. ICIM Arad debutează în noul sezon, cu o deplasare, la Oradea, pe terenul grupării CSM. În confruntarea de sâmbătă, ora 19, Urban et comp. pornesc cu prima şansă, partida intrând în categoria celor de „încălzire”, în perspectiva confruntărilor din cupele europene.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
1
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
8
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.