Seria A, etapa 22 și Seria B, etapa 22: rezultate, clasament.
Fără să primească gol, CS Atletico Arad (grupa de vârstă 2007) a câştigat „zona” Campionatului Naţional de juniori E, întrecere pe care a organizat-o fără cusur. Galben-negrii pregătiţi de Adrian Petruţ şi Adrian Rusu au obţinut trei victorii din tot atâtea jocuri disputate: 10-0, cu Şcolar Reşiţa şi 3-0, cu CSM Oradea – în grupă; 1-0, cu Juventus Timişoara – în finală.
Trei ore și 44 de minute a durat confruntarea din primul tur al Roland Garros, dintre tenismenul arădean Marius Copil, locul 94 ATP, și M. Cecchinato (72 ATP), încheiată cu victoria italianului, scor 2-6, 6-7(4), 7-5, 6-2, 10-8. „Tunarul din Carpați” a reușit 23 de ași, însă a reuşit să pună în teren primul serviciu în procentaj de doar 56%.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
1
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
1
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
1
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
1