Rugbiștii arădeni susțin, sâmbătă (ora 10.00), un nou meci pe propriul teren - stadionul din Sânicolaul Mic -, primind vizita echipei RCM Galați. Oaspeții de la Dunăre se găsesc pe locul 6 în Divizia Națională (liga secundă), cu un total de 12 puncte, în timp ce CS UAV Arad se află pe locul 8, ultimul, cu 6 puncte și un minus 444 la punctaveraj.
Finala Campionatului Național de judo Under 23 a adus Aradului două medalii prin sportivi legitimaţi sub culorile CS Universitatea. Este vorba despre Emeric Bogoș, argint la categoria 73 kg, și Robert Nagy, bronz la +100 kg. Din cadrul aceluiaşi club, Patricia Petraș (57 kg) și Dan Mraz (66 kg) s-au clasat pe locul 5, rezultat obţinut și de Radu Stana (66 kg), cel din urmă legitimat la CSȘ Gloria.
„Vicele” AJF Arad, Andras Mako, s-a fotografiat cu vechiul şi noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, la acţiunea „Performanţa are viitor” desfăşurată duminică la Chişineu Criş. A fost ultima acţiune la care oficialul FRF a fost prezent înaintea Adunării Generale de Alegeri de miercuri, la finalul căreia şi-a asigurat un nou mandat de patru ani în fruntea sportului rege din România.
Local
Cantități importante de precipitații s-au acumulat în județul Arad în ultimele 70 de ore. La Vărădia de Mureș s-au înregistrat 75 de litri pe metru pătrat, iar ploile vor continua și joi.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
2
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.