SIBIU. Demnă de scos în evidenţă performanţa celor de la CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc la Cupa Temerarul la judo, competiţie cu caracter internaţional care a reunit pe tatami 862 sportivi de la 78 cluburi din 11 ţări. Sub bagheta lui sensei Carol Szabo şi a preşedintelui clubului, Cristina Szabo, s-au obţinut 14 medalii (5 aur-3 argint-6 bronz), zestre cu care gruparea arădeană a ocupat un onorant loc 3 în ierarhia pe cluburi.
Toţi ochii au fost aţintiţi pe Carolina Szabo, care şi-a „măturat” adversarii din categoria 52 Kg, câştigând toate meciurile prin ippon la două categorii de vârstă diferite. Cu medalii de aur s-au întors acasă şi Maria Dragomir, Vlad Simon şi Casian Guşet. Argint şi-au agaţăt la gât: Anamaria Cuc, Matei Dragomir şi Iulian Guşet, iar per a treia treaptă a podiumului au urcat: Elena Costea, Emanuela Kocsis, Fabian Covaci, Viorel Bilia, Luca Dragomir şi Patric Dragomir.
La o medalie de podium, pe locul 5, s-au clasat Ernest Kocsis şi Iosif Fulge.
„Chiar dacă am avut şi câţiva sportivi debutanţi, am reuşit să obţinem medalii şi puncte care ne-au adus, la final, pe locul 3 din 78 cluburi participante la Cupa Temerarul. Mulţumesc preşedintelui CS Universitatea, Ovidiu Şerban, dar şi primarului comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan, pentru susţinere şi implicare” – ne-a spus Cristina Szabo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!