Primele semne pozitive au apărut în
toamnă, când atacantul Gavra şi
fundaşul Blănaru au fost
transferaţi la Academia de Fotbal „Gheorghe
Hagi”, acolo unde nu se poate ajunge uşor,
dată fiind acţiunea de selecţie cu
caracter permanent susţinută în
toată ţara, în vederea descoperirii
vârfurilor.
Având în directorul tehnic al echipei,
Gian Pio del Monaco, un liant al
legăturilor dintre fotbalul românesc şi
italian, jucătorilor aflaţi sub contract cu
FC Sânleani nu le-a fost greu să
„cucerească” Italia. Astfel s-a ajuns
ca Daniel Puşa să semneze un contract
profesionist cu gruparea de Serie B, Triestina.
„Este cel dintâi transfer extern pentru
FC Sânleani. Un imbold pentru
ceilalţi tineri şi talentaţi
jucători din echipă de a se pregăti
serios şi a demonstra că şi ei pot face
pasul spre fotbalul mare” – astfel a caracterizat
Teodor Bulzan, transferul vitezistului Puşa
în Italia. În primă fază, fostul
jucător al FC Sânleani va evolua
pentru „primavera”, urmând să
beneficieze la Triestina, pe lângă
cazare şi masă şi de un salariu lunar,
mult peste ceea ce se oferă în fotbalul
judeţean.
În această vară, alţi trei
jucători ai grupării din
Sânleani vor susţine probe de joc
în Italia, o altă formaţie de Serie B,
Cesena, manifestându-şi interesul
pentru Monac, Vlad şi Cornea. Dar lista
rămâne deschisă …
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!