Ultimul turneu al CN Under 20 la baschet feminin debutează mâine la Sala „Decebal”, participante fiind: LPS ICIM CSŞ Gloria Arad, MCM CSŞ Târgovişte, CSŞ Alexandria şi Rapid Bucureşti.
„Practic acest turneu nu poate schimba prea multe. Semifinalele Final Fourului se ştiu încă înaintea acestuia: Arad cu Rapid şi Târgovişte cu Alexandria”, ne-a declarat profesorul Iulian Prescure, care alături de Elisabeta Mateş şi George Mandache conduc destinele grupării arădene.
Lotul arădean este compus din: Alexandra Uiuiu, Elisabeth Pavel, Anita Meszaros (toate componente ale echipei de senioare), Andra Ionescu (aflată în lotul de senioare al Olimpiei Bucureşti), Ozana Mărginean, Mădălina Cotrău, Robeta Leah, Carmen Gheţe, Laura Stoica, Eliza Gabor şi Roxana Leahu.
Programul turneului este următorul: Arad-Rapid (astăzi, ora 9.00), Alexandria-Târgovişte (10.30), Arad-Târgovişte (16.00), Alexandria-Rapid (17.30), Arad-Alexandria (mâine, ora 9.00) şi Târgovişte-Rapid (10.30).
De remarcat că echipa arădeană este campioana en-titre, anul trecut desfăşurându-se primul campionat U20, iar Final Fourul va avea loc, luna viitoare, la Arad.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!