După startul neconvingător de sezon, gruparea prezidată de Radu Pop revine acolo unde a încheiat sezonul precedent, pe locul secund, iar antrenorul Flavius Sabău a ţinut să scoată în evidenţă atitudinea şi munca băieţilor din acest tur de campionat: „Îi felicit pe băieţi. Au dat dovadă de dăruire, iar rezultatele din partea a doua a sezonului de toamnă ne mulţumesc, au şters impresia lăsată în primele etape”.
Şoimii vor ierna pe locul doi!
Şoimii vor ierna pe locul doi!
FILIAŞI. În formula: Iliescu – Polgar (min. 75, Sulea), Dolga, Bercu, Filimon – Vlad, Lazea, Simion, Prună (min. 68, Nagy) – D. Rusu (min. 89, Bicuschi), Banyoi (min. 90, A. Popa), „şoimii| din Lipova au obţinut un succes preţios, scor 1-0 (gol Banyoi min. 77), pe terenul unei echipe aflate în mare suferinţă, ACSO Filiaşi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor din data de 30-04-2026 sunt următoarele:
Local
IPJ Arad va desfășura acțiuni punctuale pe acest segment, cu efective mărite, pentru că „de multe ori, modalitatea de a folosi aceste mijloace de locomoție este deranjantă pentru ceilalți și periculoasă pentru cei care le folosesc.”
1
România
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi restituirea la Parchetul General a dosarului Mineriadei din iunie 1990, pentru refacerea rechizitoriului.
Local
Este bilanțul acțiunii comune - coordonate de Instituția Prefectului - pentru identificarea și salubrizarea depozitelor ilegale de deșeuri de pe raza județului.
1
Advertorial
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Arad asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026.
Local
Au fost confiscate arme letale de vânătoare, cartușe, trofee, carne de vînat, dar și un autoturism de teren. Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!