La sfârşitul acestei
săptămâni, la Istanbul, va avea loc un
puternic turneu internaţional de lupte.
Reprezentativa României va participa cu 8
sportivi, dintre care trei aparţin arădenilor
de la CS Astra.
„Au fost convocaţi trei luptători,
toţi juniori, la o competiţie de seniori. De
fapt, convocarea lor vine după rezultatele
excelente de la Campionatul Naţional de seniori,
ce a avut loc, recent, la Mangalia, unde
luptătorii noştri au obţinut medalii.
Dacă nu erau pe podium, nici vorbă să fi
fost convocaţi la acest puternic turneu” –
ne-a spus antrenorul emerit, prof. Spiridon Stanciu (CS
Astra Arad).
Cei trei luptători sunt Cristian Vaginiuc (55
kg.), Laurenţiu Macarei (60 kg.) şi Attila
Tamaş (84 kg.). Având în vedere
că aceştia merg în Turcia, meciurile
lor din cadrul etapei a III-a a CN de lupte, seniori,
de la Arad, care va avea loc tot la finalul acestei
săptămâni, vor fi amânate,
până la ultima etapă, cea de la
Bucureşti (6-7 noiembrie), unde vor lupta de
două ori cu aceiaşi adversari.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!