Deasemenea, participanţii la dezbateri- ministrul Daniel Funeriu, secretari de stat, membri ai Comisiilor de învăţământ ale Camerelor, dar şi directori de unităţi şcolare din toate judeţele- au concluzionat că introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare este benefică(la Senat, această iniţiativă a fost respinsă, senatorul Ovidiu Marian fiind printre cei doar şase senatori care au votat pentru).
„Referitor la uniforma şcolară, vă pot spune că, în urma dezbaterii s-a concluzionat clar susţinerea pentru introducerea ţinutei obligatorii pentru învăţământul primar şi gimnazial, cu precizarea că fiecare şcoală va fi responsabilă de alegerea acestei ţinute. Iniţiativa legislativă se află în statul de proiect şi aşteptăm propuneri şi amendamente din partea tuturor celor care doresc să se implice.”, a declarat Marius Göndör, deputat PDL.Deasemenea, una dintre temele principale discutate a fost siguranţa în şcoli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!