Aceasta a fost întărită de către liderii PNL şi PSD Arad. Daniel Constantin, Mircea Purcaru, Dorel Căprar, Ioan Cristina, dar şi alţi vorbitori, şi-au exprimat convingerea că USL va câştiga, parcă dorind să întărească spusele lui Ioan Cristiana: „Cine nu visează, nu este realist”. Curtea Casei Jelen a fost plină, la întrunire venind inclusiv reprezentanţi ai PRM, în frunte cu preşedintele Dorin Filip, dar şi alte persoane cunoscute, cum ar fi Dorina Lupşe, Leontin Aslău, Gheorghe Gârbovan, Anton Ilica etc.
„Prietenii Aradului”, la candidatul USL
ARAD. Reuniunea „Prietenii Aradului”, organizată de către PC Arad, împreună cu preşedintele Daniel Constantin, la Casa Jelen, a constituit, de fapt, lansarea neoficială a candidatului USL la Primăria Aradului, Gavril Popescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
2
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!