aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
1 iunie - Ziua internațională a copilului

1 iunie - Ziua internațională a copilului

la 1 June 2025 10:22

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Foto: Freepik.com
1 June 2025 10:22
Ziua internațională a copilului este sărbătorită pe 1 iunie în diferite părți ale lumii, fiind o inițiativă care promovează bunăstarea și drepturile copiilor.
Ziua internațională a copilului este sărbătorită pe 1 iunie în diferite părți ale lumii, fiind o inițiativă care promovează bunăstarea și drepturile copiilor.

Trimite articolul

X

Această zi este aniversată ca parte a unei cauze mai ample care vizează încetarea abuzului asupra copiilor și a privării copiilor de drepturile lor, precum și depunerea eforturilor pentru îmbunătățirea vieții copiilor din întreaga lume, notează https://nationaltoday.com/.

Ziua internațională a copilului este sărbătorită la 1 iunie în România și în țări precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan și în alte foste sau actuale state comuniste, arată sursa citată.

În România, 1 iunie este sărbătoare legală din 2017. La 16 noiembrie 2016, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care a fost modificat Codul muncii, prin declararea zilei de 1 iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Initiațiva legislativă, înaintată de senatoarea Rozalia Biro și de deputata Claudia Boghicevici, împreună cu un grup format din 84 de parlamentari din toate partidele politice, a făcut parte din campania care a avut ca scop îmbunătățirea relației părinte-copil. Campania a fost derulată de grupul de inițiativă format din Itsy Bitsy FM împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), lideri de opinie (Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tily Niculae), specialiști psihologi și asociații de părinți.

Totodată, în octombrie 2024, Camera Deputaților a adoptat legea care a declarat anul 2025 drept „Anul Național al Copilului”. Această inițiativă marchează un pas important în sprijinirea copiilor din România, în special a celor vulnerabili, aflați în risc de excluziune socială sau sărăcie. Legea prevede organizarea de evenimente și manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaționale, culturale și civice ale copiilor. De asemenea, finanțarea activităților și investiților în infrastructura și serviciile destinate copiilor sunt tratate cu prioritate, conform https://copii.gov.ro/.

Romfilatelia dedică acestui eveniment o emisiune de mărci poștale – Ziua Copilului – care are în componența sa o marcă poștală și un plic „prima zi”, care va fi introdusă în circulație luni, 2 iunie 2025. Marca poștală, cu valoarea nominală de 8 lei, ilustrează alegoric dorința copiilor de a „evada” într-o lume liberă, plină de lumina soarelui, sub un cer senin, simbol al liniștii și păcii. Nu lipsește o jucărie tradițională care a prins viață și s-a agățat de rochița unei fetițe, simbol al prezenței permanente a jucăriilor în lumea copilăriei. Plicul „prima zi”, prezintă o imagine originală a unei excursii în lumea largă, având drept trofee drapelele țărilor vizitate. „Optimismul personajelor și prezența unui cățeluș de companie, prieten nelipsit al copiilor, respiră speranța unei lumi lipsite de griji și pericole”, arată un comunicat transmis de Romfilatelia.

Sursa foto: Romfilatelia/Facebook

De asemenea, în acest an, Camera Deputaților își deschide din nou porțile pe 1 iunie. Instituția poate fi vizitată, între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea dinspre bulevardul ”Națiunile Unite”, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților.

Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă mai multe săli în care se desfășoară activitatea parlamentară: ”I.I.C. Brătianu”, ”Take Ionescu”, ”Unirii”, ”Mihai Viteazul”, precum și sala de plen, Cabinetul președintelui Camerei Deputaților, Galeria de onoare și Galeria presei, sala de expoziții ”Constantin Brâncuși”. De asemenea, vor putea participa la activități distractive și educative: spectacole de teatru și de magie oferite de Teatrul ‘Ambasadorii’ și Opera Comică pentru Copii, întâlniri cu personaje fantastice îndrăgite de cei mici, animatori pe picioroange, pictură pe față și cursuri de origami organizate de UNICEF și World Vision.

Două elicoptere vor fi expuse în curtea Parlamentului, precum și drone, simulatoare de zbor și căști VR. Copiii se vor putea deplasa prin ”Orășelul circulației rutiere”, amenajat de Asociația ”Educație pentru Democrație”, cu sprijinul companiei Vesta Investment, și vor putea participa la un atelier organizat de Asociația Adfaber referitor la siguranța în mediul online pentru copii.

Raport al UNICEF privind bunăstarea copiilor într-o lume imprevizibilă

Potrivit unei analize publicate la 14 mai 2025 de UNICEF Innocenti – Biroul Global de Cercetare și Previziune, în multe dintre cele mai bogate țări ale lumii, de la debutul pandemiei de COVID-19, s-a înregistrat un declin important în rândul copiilor la nivelul performanțelor școlare, al bunăstării mintale și al sănătății fizice, arată https://www.unicef.org/.

”Raportul de bilanț 19: bunăstarea copiilor într-o lume imprevizibilă” compară datele din 2018 și 2022, analizând modul în care pandemia de COVID-19 și perturbările de la nivel mondial au afectat copiii din 43 de state membre ale OCDE și ale UE. De la ultimul raport de bilanț comparabil publicat acum cinci ani, Olanda și Danemarca s-au menținut pe primele două poziții în ceea ce privește bunăstarea copiilor, în baza parametrilor de bunăstare mintală, sănătate fizică și competențe, fiind urmate de Franța.

Cu toate acestea, raportul atenționează că numeroase țări au înregistrat o scădere semnificativă a competențelor școlare ale copiilor după pandemie – în special a competențelor fundamentale, cum sunt cele de citit și cele matematice. Potrivit raportului, copiii au acumulat, în medie, un decalaj școlar de șapte luni până la un an, iar cel mai mare regres s-a înregistrat în cazul copiilor din familii defavorizate.

‘Chiar și înainte de pandemie, copiii se confruntau cu diferite dificultăți și nu aveau acces la sprijin adecvat – nici măcar în țările bogate’, a declarat directorul UNICEF Innocenti, Bo Viktor Nylund. ‘Acum, în fața unei incertitudini economice tot mai mari, țările trebuie să acorde prioritate educației, sănătății și bunăstării copiilor pentru a le asigura o viață fericită și plină de perspective și pentru a oferi siguranță economică societăților noastre.’

În cele 43 de țări, se estimează că 8 milioane de tineri în vârstă de 15 ani – aproximativ jumătate dintre cei care fac parte din această grupă de vârstă – au fost evaluați ca neavând un nivel funcțional de alfabetizare și de aritmetică, ceea ce înseamnă că puteau înțelege un text de bază, lucru care ridică îngrijorări legate de perspectivele de viitor ale acestora. Se observă o creștere de patru procente față de 2018, cele mai mari proporții înregistrându-se în Bulgaria, Columbia, Costa Rica, Cipru și Mexic, unde această categorie include peste două treimi dintre tinerii de 15 ani.

Raportul ridică, de asemenea, o serie de preocupări legate de sănătatea mintală, subliniind faptul că satisfacția în viață a copiilor a avut de suferit în această perioadă și a scăzut substanțial în 15 din 32 de țări cu date disponibile. Japonia a fost singura țară care a înregistrat o creștere semnificativă în această privință.

Raportul cuprinde și o analiză a datelor privind sănătatea fizică a copiilor, menționând că rata supraponderalității a crescut simțitor în 14 din 43 de țări cu date disponibile, menținându-se o tendință pe termen lung.

Evidențiind impactul pandemiei asupra copiilor, raportul atenționează că progresele obținute cu greu în țările bogate în ceea ce privește bunăstarea copiilor devin tot mai vulnerabile din cauza evenimentelor și a șocurilor globale.

România se situează pe locul 16 între cele 36 de țări cu venituri ridicate incluse în raport, în ceea ce privește bunăstarea copiilor. Totodată, ocupă locul 5 în domeniul sănătății mintale și raportează niveluri scăzute în domeniile sănătății fizice și competențelor (locul 32 și, respectiv, locul 26). Potrivit cercetării, nivelul de satisfacție în viață în rândul copiilor români în vârstă de 15 ani a scăzut de la 85% în 2018 la 81% în 2022.

Raportul îndeamnă guvernele și principalii factori interesați să adopte măsuri în mai multe domenii de aplicare a politicilor pentru a opri declinul bunăstării copiilor, inclusiv prin: sprijinirea dezvoltării competențelor, inclusiv a competențelor de scris-citit, a celor aritmetice și a celor digitale, precum și a abilităților sociale și emoționale, în special în cazul copiilor care au rămas în urmă în timpul pandemiei și al copiilor din medii defavorizate; îmbunătățirea sănătății mintale prin acțiuni de promovare și prevenire, prin furnizarea de servicii specializate și prin combaterea violenței și a bullying-ului atât online, cât și offline; îmbunătățirea sănătății fizice prin asigurarea accesului copiilor la alimente nutritive și prin restricționarea comercializării și a promovării alimentelor nesănătoase; implicarea copiilor pentru a înțelege mai bine experiențele și opiniile lor și găsirea unor soluții împreună cu aceștia pentru promovarea bunăstării acestora, mai subliniază sursa citată anterior.

În prezent, se estimează că în lume există 2 miliarde de copii cu vârste cuprinse între zero și 14 ani. Din cauza scăderii ratelor de fertilitate, se așteaptă ca acest număr să atingă un vârf de 2,06 miliarde în 2050 și apoi să scadă până la 1,9 miliarde în 2100, conform https://worldpopulationreview.com/.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului ,
romania
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Cseke Attila: Deficit de 98 de milioane de lei în sistemul sanitar. Banii vor fi realocați din alte programe
    2
    Modificări pe traseul Arad-Ghioroc
    3
    Ministrul interimar al Educației - precizări privind rezultatele testelor PISA: Avem multe de recuperat, dar sunt soluții
    4
    Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
    5
    Anularea alegerilor în România și situația din Ceuta, principalele exemple în dezbaterea PE privind ingerințele străine și scutul democrației
    6
    Președintele Dan, consultări joi cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
    7
    Trei administratori provizorii la CET Hidrocarburi
    8
    Rutte: NATO dispune de toate opțiunile necesare pentru a răspunde la atacurile hibride ruse
    9
    Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricționa votul prin corespondență
    10
    Showroomul se construiește. Toyota este deja în Arad

    România

    Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
    Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.

    Mapamond

    Europenii atrag atenția asupra capcanelor rusești în eforturile de pace privind Ucraina
    Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în capcanele Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa.

    Local

    O lună de restricții în Micălaca, pe strada Cornel Radu

    Local

    Șapte firme pentru parcul-record din județul Arad
    Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.

    Local

    Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului intră în reabilitare. Circulația se închide de luni
    Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie. 1

    Local

    Stații de autobuz noi pe drumurile din nord
    Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.

    Local

    6.000 de mașini în 14 ore, spre Șofronea-Curtici
    Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea. 1

    Local

    Tribunalul Arad trece pe ECRIS 5
    Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.

    Local

    Ambulatoriul de la Județean, vizat de controale
    Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.