ARAD. Subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiș Arad au executat, în luna februarie, 37 de misiuni de stingere a incendiilor – aici sunt incluse şi misiunile de stingere executate de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale unităţilor administrativ teritoriale -, 557 de misiuni de acordare a asistenţei medicale de urgenţă SMURD – sunt incluse și misiunile SMURD Nădlac şi SMURD Vinga -, 6 intervenţii pentru descarcerarea persoanelor, 19 intervenţii de asistenţă a persoanelor, 16 diferite alte tipuri de misiuni, 2 alarme false, 5 deplasări fără intervenţie şi 7 echipaje întoarse din misiune.
Reprezentanții ISU Arad au precizat că, „în comparație cu luna februarie a anului 2014, au crescut cu 36 la sută misiunile de stingere a incendiilor, cu 86 la sută cazurile asistate de SMURD şi cu 66 la sută misiunile de descarcerare”. În medie, în luna februarie, pompierii au executat 23 de misiuni de intervenţie pe zi. Pe timpul desfăşurării celor 557 misiuni SMURD au fost asistate 586 de persoane din care 117 au fost copii şi 469 adulţi. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, dispeceratele inspectoratului şi a subunităţilor de intervenţie au monitorizat 123 transporturi de substanţe periculoase.
23 de misiuni pe zi pentru pompieri
Misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență și SMURD Arad cresc semnificativ de la o lună la alta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
România
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
3
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!