La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii militari au gestionat 95 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților și a bunurilor acestora. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 88 solicitări.Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 5 incendii, precum și în alte 2 situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.Din totalul celor 5 incendii, 4 au fost înregistrate la vegetație uscată, mărăciniș și deșeuri menajere în localitățile Gura Văii, Gurahonț, Socodor si Arad, în urma acestora fiind afectat aproximativ 1 hectar de teren, iar unul la coșul de fum al unei case din localitatea Dezna.Arderea vegetației, interzisă“Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietăților sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice. Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA”, atrage atenția ISU Arad.
95 de misiuni pentru pompierii arădeni, în weekend
95 de misiuni pentru pompierii arădeni, în weekend
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD deplasându-se la 88 de solicitări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
Local
Direcția Generală Anticorupție a desfășurat o serie de percheziții, joi dimineață, la punctele de trecere a frontierei din Arad.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
2
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!