Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2015 și a solicitat ANT – sector zootehnic, schema decuplata de producţie, specia bovine, în sectorul carne și/sau ANT – sectorul zootehnic, schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine, precum și numărul de animale pentru care se solicită sprijin financiar. De asemenea, prin adeverință se confirmă faptul că beneficiarul a atașat cererii toate documentele prevazute de legislația în vigoare.
Cuantumul per cap de animal pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne este de 300 lei/cap de bovina, iar cuantumul per cap de animal pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine este de 20 lei/cap de animal.
Fermierii care au accesat credite în baza adeverințelor emise de APIA pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2015 vor putea accesa credite pentru ANT în sectorul zootehnic de la aceeași bancă de la care au obținut creditul anterior.
Adeverinţe de la APIA pentru fermierii care vor credite
Adeverinţe de la APIA pentru fermierii care vor credite
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, la speciile bovine și ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!