Miercuri, câţiva dintre membrii asociaţiei au depus o coroană de flori la monumentul de pe malul Mureşului, de lângă Palatul Cultural. „Am dorit să marcăm cu o zi înainte Ziua Eroilor, care este pe 21, pentru că mîine este şi Înălţarea Domnului şi Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi nu am vrut să-i încurcăm pe oameni, să poartă sărbători”, ne-a declarat preşedintele AFDPR Arad, Vasile Ciobancan. Comemorarea a fost una simplă: oamenii s-au adunat, au depus coroana, au rostit o rugăciune, după care au mai zăbovit lângă monument, foştii deţinuţi politici depănând amintiri despre vremurile când erau încarceraţi în cele mai sinistre închisori comuniste.
AFDPR şi-a comemorat martirii
ARAD. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Arad, i-a comemorat, miercuri, pe martirii anticomunişti, decedaţi în închisori sau după eliberare, ca urmare a detenţiei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Poliţia turcă a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, a anunţat ministrul de interne turc, Ali Yerlikaya, potrivit AFP.
Mapamond
Mii de persoane manifestează miercuri în Franța pentru a marca ziua de 1 Mai și accentuează mai multe probleme, scrie G4Media.ro.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
1
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
13
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!