aradon.ro Web analytics




Afgani ascunşi în camioane, descoperiți la frontiera Nădlac II

De Ioana Costaș
Reactualizat la:

Afgani ascunşi în camioane, descoperiți la frontiera Nădlac II

Foto: Poliția de Frontieră
Reactualizat la:
12 cetăţeni din Afganistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria au fost depistaţi, ascunşi în două automarfare, de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac II.
Scris de Ioana Costaș - 12 cetăţeni din Afganistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria au fost depistaţi, ascunşi în două automarfare, de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac II.

NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni bulgari. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Germania.
În urma efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, 12 cetăţeni străini. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, solicitanți de azil în România. Potrivit reprezentanțilot Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad “în ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale”.

2 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Sofer profesionist says:

    De ce nu spuneti ca firma transportoare este din Predica????

  2. anonim says:

    Sa fie impachetati si trimis urgent in tara de origine. Nu e nevoie de trupe de comando pe teritoriul nostri avem comandourile de cocalari si cele din checheci si e prea destul.

  3. Mapamond

    Incendiu la un spital din centrul Budapestei: O tânără a murit, alte trei persoane au fost rănite
    Incendiul a izbucnit duminică dimineață la parterul spitalului Szent Imre din Budapesta. 1

    Local

    Dezbatere publică pentru „blocurile dintre case”
    Direct vizat este PUZ-ul privind construirea a 30 de blocuri în Micălaca, în zona străzilor Podgoriei-Păstorului. 1

    Mapamond

    Un student din Indonezia s-a îmbogățit din greşeală, vânzând selfie-uri pentru NFT
    Sultan Gustaf al Ghozali are 22 de ani şi studiază Informatică la un colegiu din Indonesia. Timp de cinci ani, s-a fotografiat în faţa computer-ului, zilnic. 2

    Local

    Vin ajutoarele de stat pentru HoReCa
    Sergiu Bîlcea, deputat PNL, spune că ajutorul acordat este corect și binevenit, pentru a sprijini economia și locurile de muncă. 4

    România

    Covid național: Din 14.000 de cazuri noi, 1400 sunt ale unor pacienți reinfectați
    Numărul internărilor în spitalele din țară a crescut cu 410, iar pe secțiile ATI sunt cu 17 bolnavi mai mult decât în ziua precedentă.

    Local

    Covid Arad: 408 cazuri noi și un deces. Peste 1400 de cazuri active, în municipiu!
    36 la sută dintre testele procesate în ultimele 24 de ore la laboratoarele din Arad sunt pozitive. 2

    Oameni

    A murit Corneliu „Bibi” Ionescu, fondatorul trupei Sfinx
    Veste tristă pentru lumea muzicii româneşti.

    România

    Recensământ 2022: Zi liberă pentru salariații care se autorecenzează
    Anul acesta se va realiza recensământul populației din România online. Cei care vor completa singuri chestionarul pot beneficia de o zi liberă, informează zf.ro. 3

    Local

    Spectacole anulate la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”
    Unul dintre spectacole ar fi urmat să se joace în această seară, de la ora 18:00. 1

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.