„Am demarat deja procedurile pentru organizarea concursului pentru postul de director al Spitalului Judeţean Arad. Domnul Adrian Wiener este director interimar, iar mandatul acestuia se termină la finalul lunii octombrie. Ca atare, în primele zile ale lunii noiembrie vom avea un director”, a precizat Ţolea. Spitalul Judeţean Arad se află în subordinea Consiliului Judeţean, aşa că această instituţie va organiza concursul pentru noul post de director. În perioada imediat următoare, va fi anunţat şi calendarul concursului, prima probă fiind cea a dosarelor candidaţilor. Ulterior, va avea loc o probă scrisă, iar cei care trec şi de aceasta vor participa la un interviu.
Anul se încheie cu director nou la Spitalul Judeţean
Anul se încheie cu director nou la Spitalul Judeţean
Vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, a anunţat că Spitalul Judeţean Arad va avea un director „plin” până în luna noiembrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
2
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
3
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!