NĂDLAC. Trei autovehicule au fost oprite în trafic de poliţiştii din Nădlac, aceştia descoperind în interiorul mijloacelor de transport sute de anvelope şi zeci de jante auto, cumpărate din Germania. Cele trei autovehicule erau conduse de cetăţeni bulgari. „În data de 25 septembrie, poliţiştii de la Poliția orașului Nădlac au depistat trei autovehicule care transportau ilegal 360 de anvelope şi peste 60 de jante auto. Mărfurile erau transportate cu trei autoutilitare conduse de către cetățeni bulgari şi la controlul efectuat, poliţiştii au constatat că acestea erau achiziționate din Germania, dar nu erau însoțite de acte legale de proveniență”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. În aceste condiţii, poliţiştii i-au sancţionat pe cei trei bulgari cu 4.500 de lei. Mărfurile, în valoare de aproximativ 18.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării.
Anvelope si jante auto in valoare de 18.000 lei, confiscate la Nadlac
Poliţiştii din Nădlac au descoperit trei transporturi ilegale de anvelope şi jante auto, în valoare de 18.000 lei. Pentru că transportatorii nu aveau acte de provenienţă, mărfurile au fost reţinute în vederea confiscării.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan, a afirmat, sâmbătă, că nava „Contraamiral August Roman” va întări contribuția României la securitatea regională și la îndeplinirea angajamentelor pe care România și le-a asumat în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Mapamond
Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a fost înregistrat sâmbătă în Grecia, însă, deocamdată, nu au fost raportate victime și nici pagube materiale, informează Reuters.
Local
În intervalul orar în care s-a desfășurat acţiunea poliţiştilor, nu au fost înregistrate accidente cu consecințe grave.
UT Arad
ARAD. După o săptămână de reacomodare cu efortul, Adrian Mihalcea a legat un prin joc-test cu tradiţionalul adversar din perioada pre-competiţională, Progresul Pecica.
Local
ARAD. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură Arad au depistat vineri seara, în jurul orei 22, un bărbat de 35 de ani, din Felnac, în timp ce conducea un autoturism în Felnac, în proximitatea râului Mureș.
Evenimente
Ajuns la cea de a cincea ediţie, evenimentul va avea loc duminica viitoare la Băile Lipova.
Local
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă în 15 judeţe, pe fondul intensificării valului de căldură.
Local
PNL a continuat, vineri, alegerile interne: primarii conduc organizațiile din cele trei localităţi.
2
Mapamond
O coliziune între două trenuri de pasageri în apropiere de Bedford, la nord de Londra, s-a soldat vineri cu un mort și zeci de răniți, între care 11 în stare critică, potrivit serviciilor de urgență care au desfășurat resurse semnificative, informează sâmbătă AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!