„Această decizie este luată în aplicarea art.2 din Hotărârea nr. 6 din data de 06.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Activitatea de vizare va fi reluată de către Centrele judeţene ale APIA începând cu data de 4 mai 2020. Precizăm că în conformitate cu prevederile OMADR nr. 1272/2005, cu modificările și completările ulterioare, vizarea carnetelor de rentier agricol se realizează până la data de 31 august 2020”, au transmis reprezentanții APIA.
APIA suspendă vizarea carnetelor de rentier până pe 4 mai
APIA suspendă vizarea carnetelor de rentier până pe 4 mai
În contextul măsurilor luate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) de prevenire a riscului de răspândire la nivel național a infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2, conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a aprobat decizia APIA de a suspenda activitatea de vizare a carnetelor de rentier agricol, începând cu 12 martie 2020.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Advertorial
Când alegi un spațiu comercial, nu cumperi doar metri pătrați. Cumperi vizibilitate. Vad comercial. Acces. Posibilitatea ca afacerea să crească. Via Universitate dezvoltă și componenta comercială a proiectului rezidențial, într-o zonă cu una dintre cele mai active comunități urbane din Arad.
România
Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 și este proiectată să ajungă la circa 90% din PIB în 2036, conform Raportului de convergență pentru 2026, publicat miercuri de Comisia Europeană.
Local
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
România
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
ARADON Sport local
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.
România
Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea prin care este prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026.
Local
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, temperatura maximă absolută pentru luna iunie la stația meteorologică Arad este de 37,8 grade Celsius, valoare înregistrată pe 30 iunie 2022 și egalată pe 26 iunie 2025.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, anunță că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!