ARAD. Trista moarte a domnului D., dar și dureroasa poveste a zilelor și mai triste de după moartea acestuia ne-au fost destăinuite de un prieten. Un prieten care a încercat, alături de alte cunoștințe, să-i ofere domnului D. o înmormântare creștinească, un sicriu și un loc unde să-și doarmă somnul de veci. Lucru devenit imposibil în lipsa unei familii care să-i revendice trupul neînsuflețit.
Dar nu e ca și cum arădeanul de 65 de ani, care și-a găsit sfârșitul în Spitalul Județean din Cluj, nu ar avea familie. Are, însă acesta s-a înstrăinat de copiii săi care trăiesc de la vârsta de 3 ani în Suedia, alături de mama lor, fosta soție a domnului D. Bărbatul a locuit în ultimii ani ai vieții sale în Arad, în chirie.

„Nu avea avere”, spun cei care l-au cunoscut și care l-au ajutat în ultima perioadă a vieții sale.

Nu avea nici pensie, nici carte de identitate și nici card de sănătate, atunci când a aflat că suferă de cancer la pancreas. Prietenii i-au sărit atunci în ajutor. L-au ajutat cu eliberarea cărții de identitate, cu obținerea cardului de sănătate și cu întocmirea dosarului de pensie pentru – măcar – o brumă de bani. Arădeanul lucrase la IAR Ghimbav, la Brașov, timp de 12 ani, apoi plecase în Suedia, însă acolo a lucrat fără carte de muncă mare parte din timp – spun prietenii săi – și mai mult pe înțelegere.

„Era un tip specialist în Volvo, în aeronautică”, spun cunoștințele bărbatului.

Prietenii au decis să-l ajute după ce l-au văzut slăbit, de „parcă intrase la apă”.

„Mă întâlneam des cu el înainte de pandemie și de câteva ori și în pandemie. Locuia într-o zonă centrală și ne-am mai întâlnit în piață. Eu aveam un câine bichon, avea și el câine și erau chiar înrudiți, aveau aceeași mamă. Imediat după Paște m-a sunat să ne vedem și, când l-am văzut, am rămas perplex. Era un tip atletic, sănătos la prima vedere și acum parcă intrase la apă. L-am întrebat ce e cu el, mi-a spus că are niște probleme, că e în curs de investigații. I-am spus direct, când l-am văzut, că nu e bine. Mi-a spus că a slăbit 14 kilograme. Nici nu avea de unde să slăbească mult, avea în jur de 80 și ceva de kilograme. La 1.86 înălțime, era chiar bine. Problema era, mi-a spus el, că nu avea carte de identitate, card de sănătate”, a povestit unul din prietenii săi.

Ajutorul

Acesta a decis că trebuie să îl ajute în legătură cu actele și nu numai:

„I-am spus că îl ajut să-și facă buletinul și cardul, că poate plăti la sănătate. În legătura cu pensia, mi-a spus că a vorbit cu un avocat, din grupul lui de prieteni, să-i dea împuternicire și să-i lase toate actele ca să-l ajute cu pensia. Lucru care s-a și întâmplat când era în spital. Am reușit să-l ajut să-și facă buletinul și cardul de sănătate și i-am spus că trebuie să meargă să se interneze. I-am spus să sune la 112, să vină să-l ia salvarea de acasă, pentru că era caz de ambulanță, de spital. I-am cumpărat pijamele, papuci, prosoape, tot ce i-a trebuit pentru spital. După ce s-a internat, doctorul care s-a ocupat de el m-a sunat, pentru că am lăsat numărul meu la contacte, să-mi spună că e foarte grav. Țineam legătura zilnic cu doctorul, dar și cu el în spital. Doctorul mi-a spus că se agravează. Trebuia transferat la Cluj. Începuse să acumuleze apă și ajunsese să-i scoată 4/5 litri de apă din burtă. Înainte de a pleca, doctorul de la Arad mi-a spus să nu mai insistăm să meargă la Cluj pentru că era pe final, că e chestiune de câteva zile, că aşa numai va fi supus la chinuri. El nu mai mâncase de trei săptămâni, înainte de a se interna. Tot ce mânca, vomita. Ceaiuri și apă, atât. Mânca doar prin perfuzii. Au încercat să-i dea mâncare de regim în spital. Degeaba, tot vomita. A ajuns la Cluj, la gastroenterologie. I-au făcut un fel de bypass ca să-l poată hrăni, să-l pregătească pentru citostatice. Și doctorul de la Cluj a spus clar că se stinge. După operație, la vreo 4 sau 5 zile s-a dus”.

Speranța, în copii

Despre partea întortocheată a situației, cea cu înmormântarea, prietenul arădeanului a sperat că, din Suedia, copiii celui decedat vor trimite o procură, cu ajutorul căreia să-l poată înmormânta.

„Am făcut demersuri prin avocat să-i determinăm pe copiii lui să ne trimită o procură să putem să-l înmormântăm, dar staționează toate demersurile. Când l-am întrebat dacă nu le spunem copiilor lui, are doi băieți, că e bolnav, mi-a răspuns: <<Lasă-i!>>. Avocatul a vorbit cu copiii lui și i-a înștiințat că el a murit. Problema este că el nu are pe nimeni, oficial, în Arad, o rudă, care să-l poată revendica, să-l înmormântăm creștinește. Trupului lui se află în morga spitalului din Cluj din 29 iulie”, ne-a povestit prietenul bărbatului decedat.

În cele din urmă, trista poveste a trupului neînsuflețit al arădeanului care zăcea la morgă și-a găsit sfârșitul. Bărbatul va fi înmormântat într-un fel de cimitir social din Cluj, demersurile în acest sens fiind făcute de către angajații de la morga spitalului din Cluj, care cunoșteau tragica poveste a arădeanului nerevendicat de nimeni.

Amintiri

Despre domnul D. prietenul său povestește, rememorându-i parcă viața, că „îl cunosc de 17 ani. Era un tip destul de sociabil, era un tip cu viziune. Știu că e despărțit de soție de 30 de ani – și are doi copii – când copiii erau încă mici. Au rămas în Suedia alături de mamă, el s-a reîntors din Suedia, nu oficial, ruptura s-a produs cam prin 1993. De atunci trăia în Arad, mai mergea în Suedia sau în alte țări, unde mai avea câte un job, după care s-a stabilit în Arad. Nu a avut locuință aici, a stat mereu în chirie. A trăit în concubinaj, vreme de vreo 14 ani, cu o doamnă, doctor stomatolog, care acum este în Martinica. A prins un contract de patru luni care s-a suprapus, culmea, cu perioada asta în care el a ajuns în spital”.