Din rețeaua de canalizare a Aradului se adună în fiecare zi între 20 și 30 de tone de materie compusă în special din dejecții, care prin anumite procese tehnologice este transormată în nămol, utilizabil în agricultură drept îngrășământ.

Mii de tone din acest nămol ajung să fie depozitate la stația de epurare de lângă aeroport. Materia stă pe paturi de uscare, pentru a se deshidrata la soare. Numai că mirosul puternic ajunge în oraș, când bate vântul. Cel mai greu este de suportat în cartierele apropiate, Alfa, Confecții și Pârneava, dar uneori mirosul de WC se simte și în celelalte zone ale orașului.

Arădenii sunt tot mai nemulțumiți, pentru că de mulți ani se confruntă cu această problemă vara. ”De câteva zile, tocmai când a venit căldura asta mare, noi nu mai putem deschide ferestrele! Este un miros insuportabil, mai ales dimineața și seara”, spune o arădeancă din Alfa.

Discuții aprinse pe acest subiect au apărut în ultima vreme și pe rețelele de socializare. ”Suntem un oraș de rahat! Așa mirosim la propriu. Vă dați seama ce părere au străinii care ne vizitează? În orice colț al orașului miroase a budă”, este părerea unei arădence, postarea sa fiind comentată de zeci de persoane.

Problema este prea bine cunoscută conducerii Companiei de Apă Arad, pentru că an de an, pe timp de vară, apar reclamații ale oamenilor. În anii trecuți au fost depuse sesizări inclusiv la Protecția Consumatorului.

De fiecare dată, oficialii Companiei de Apă, care administrează stația de epurare, au explicat că uscarea nămolului este o procedură obligatorie, iar când materia este scurmată, pentru a se prelua o cantitate pentru a fi transportată pe terenuri agricole, mirosul este mai puternic și ajunge în zonele locuite.

Încă din 2013, Compania de Apă Arad promovează în rândul agricultorilor din județ folosirea nămolului pe post de îngrășământ. Deși este oferit gratuit agicultorilor, iar proprietățile nutritive pentru plante au fost demonstrate, nu mulți au acceptat să-l folosească, astfel că autoritățile nu pot să scape de toată cantitatea depozitată la stația de epurare, care în urmă cu câțiva ani ajungea la peste zece mii de tone.