În speță, ne referim la comuna Bârzava și comuna Petriș. Aici, trei indivizi au tăiat ilegal și au furat apoi, în total 14 arbori de diferite specii, valoarea materialului lemnos tăiat ridicându-se la peste 16.000 de lei. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au intrat însă pe fir și i-au trimis în judecată pe cei trei pentru infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpaţii L.F.G. şi I.R.A., în perioada august – septembrie 2015, au tăiat ilegal şi au sustras, în scopul valorificării un număr de 6 arbori nemarcaţi de către organele silvice, din specia gorun, în valoare de 15.798,792 de lei din pădurea aparţinând persoanei vătămate Ş.O., de pe raza localităţii Slatina de Mureş, comuna Bîrzava, județul Arad”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Potrivit instituției, cel de-al treilea individ, D.A.I., „a tăiat ilegal și a sustras, în scopul valorificării, 8 arbori nemarcați de către organele silvice, de diferite specii, în valoare de 833,11 lei, din pădurea aparținând persoanei vătămate H.L. de pe raza localității Corbești, comuna Petriș, județul Arad”. Fapta a avut loc în cursul lunii martie 2015. Ambele dosare au fost înaintate Judecătoriei Lipova spre soluționare.
Arbori în valoare de peste 16.000 de lei, tăiați ilegal din pădurile județului
Arbori în valoare de peste 16.000 de lei, tăiați ilegal din pădurile județului
Tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos. Cele mai des întâlnite infracțiuni în unele zone ale județului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!