o artistă fără frontiere dacă ne luăm după ţările în care a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea: România, Izrael, Franţa, Statele Unite. A expus la Arad, în sala de conferinţe a Centrului de Studii Iudaice al Universităţii „V. Goldiş”, o suită de lucrări reprezentative, de la portretul lui Moise până la peisajele arădene. Arta ei e un amestec de fragilitate şi aspiraţie la universal, la valorile artei moderne. Artista recunoaşte influenţa lui Claude Monet dar timpul petrecut în capitala Franţei l-a folosit din plin pentru a învăţa să picteze. În urmă cu câţiva ani am vizitat-o în micul ei atelier de pe rue Petit. Studioul-atelier se afla nu departe de statia Laumičre, într-n cartier pitoresc cu blocuri vechi de cinci etaje, dinainte de război. Camera, adaptată la nevoile artistei e plină de lucrări, zeci de pânze aranjate pe pereţi sau stivuite într-un colţ, apoi altele făcute sul în dulapuri şi etajere.
A ţinut atunci să-mi prezinte câteva tablouri cu care se mândreşte şi care i-au adus premii între care şi acela de „Cavaler al ordinului literar, artistic, ştiintific şi social”: mai întâi o viziune îndrăzneaţă a „Cântării Cântărilor”, apoi o alta a Ierusalimului, pânză expusă o vreme chiar la Luvru şi, în sfârsit, o lucrare pe tema Holocaustului. Lumina difuza ne aminteşte de pânzele unor impresionişti, poate de pointilişti, la care se adaugă sensibilitatea specială a pictoriţei pritocită la şcoala picturii pariziene. Între căutările artistei ocupă un loc important truda la şcoala clasicilor; a facut câteva copii la Luvru, după Tiepolo, Rembrandt şi alţii. Un covor abandonat i-a dat ideea de a picta cu fantezie un omagiu – o natură moartă – adus secolului al XVIII-lea francez. În sfârşit, atelierul respiră un aer românesc prin romanţele pe care le ascultă mereu artista, prin limba curată pe care o foloseşte şi prin capul Poetului (Eminescu) executat în argilă. În faţa lui, Doamna Marta citeşte o compoziţie proprie, dedicată geniului, cu acelaşi accent de vechime. Pe un perete recunosc un peisaj arădean; imaginea casei părinteşti de pe strada Gheorghe Lazăr, un subiect pe care artista îl evocă melancolic. Farmecul şi distincţia autoportretului din tinereţe stă mărturie pentru puritatea actului de creaţie. Se vede că farmecul şi fineţea i-au deschis porţile unor căutări iar eleganţa şi gustul modern al manechinului de altădată au apropiat-o de o anume elită a spiritului francez.
Prin pictură şi prin poezie, – cea a lui Eminescu i-a inspirat o serie de ilustraţii,- artista a depăşit barierele şi limitele intoleranţei şi a ştiut să pledeze prin eternul albastru (care coboară cerul pe pământ) al pânzelor, pentru încredere, generozitate şi speranţă (lucru remarcat şi la Arad). Dovadă şi micuţa icoană pe carton pe care a pregătit-o special pentru fiul meu, după Arhanghelul Mihail al lui Rubliov. Revenirea ei la Arad ne face să ne gândim şi la Parisul dezrădăcinaţilor care visează mereu la origini şi nu le uită. Evocările personale pe care le-a făcut şi prezentările d-lui Bujor Buda şi a d-lui Dan Lăzărescu au întregit portretul unei artiste pe care Aradul o recuperează acum.
„În cazul Martei Indig Leopold, formula «Arad+Paris=Paradis» se potriveşte perfect” (G. Mocuţa)
Gheorghe Mocuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!