În urma extragerii, dintre plicurile participante, Marcel Urban, preşedinte Univ. Goldiş ICIM Arad, l-a scos la lumină pe cel al integramistului Danil-Ioan Şodinca, Arad, Calea Aurel Vlaicu, Bl. Z-28, sc. A, ap. 6. Îl aşteptăm la redacţia Jurnal arădean, de pe Bulevardul Revoluţiei, nr. 62, etaj II, joi, 30 august 2012, ora 12.00, pentru a-şi ridica obiectul de uz casnic câştigat.
Avem un castigator la integrame
ARAD. O nouă etapă a concursului nostru de integrame „Cuvinte norocoase!” şi-a desemnat câştigătorul. Au intrat în concurs toţi cititorii care ne-au trimis, într-un plic, până la data de 26 august 2012, integramele completate (din perioada 3-17 iulie a.c.), alături de un singur talon de concurs, completat şi el la toate rubricile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
România
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Evenimente
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.
România
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier.
Local
La data de 24.06.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a formulat o propunere de arestare preventivă față de inculpatul C.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, amenințare și distrugere.
1
Local
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!