Primarii prezenţi la conferinţa de presă (Emil Otlăcan, primarul din Fântânele, Gabriel Faur, primarul din Bârzava, Corneliu Popi-Morodan, primarul din Ghioroc şi de Liviu Burtă, primarul din Dieci) au declarat că banii vor fi investiţi pentru astfaltarea drumurilor de pe raza comunelor respective. Valoarea totală a investiţiilor ce vor fi făcute se ridică, potrivit PSD, la aproximativ 7,5 milioane de euro. „Aceste fonduri vizează demararea unor lucrări noi. Sumele de bani vor ajuta dezvoltarea infrastructurii din localităţile arădene, în folosul cetăţenilor, dar vor crea şi noi locuri de muncă pentru locuitorii judeţului. Demonstrăm din nou că putem să respectăm drepturile cetăţenilor, să indexăm pensiile şi să plătim salariile, iar în acelaşi timp să dezvoltăm infrastructura şi să încurajăm crearea de noi locuri de muncă, prin investiţii. Mă bucur că aceste localităţi, care au fost nedreptăţite flagrant de Consiliul Judeţean Arad, primesc acum sume pentru dezvoltare, cred că este un act de dreptate. Sume de bani primesc şi alte localităţi, care nu au primari PSD, pentru că noi gândim investiţiile pentru cetăţeni nu pentru oameni politici, dar astăzi (n.r. vineri) o să vă prezentăm banii primiţi de primarii invitaţi aici. O parte din bani, pentru demararea proiectelor, au fost deja alocaţi prin ordin de ministru” a declarat Dorel Căprar, președintele PSD Arad.
Bani de la Guvern pentru localitatile aradene
<span style="font-size: 13px;">ARAD. Au fost alocaţi bani pentru şase localităţi din judeţul Arad. E vorba de localităţile: Bârzava, Dieci, Fîntânele, Ghioroc, Săvârşin şi Moneasa care au primit fonduri pentru demararea lucrărilor în localităţi.</span>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!