„Alfred a fost cel care l-a chemat înapoi la Arad, în 1901”, ne povestește Mihai Săcui, care blindat acum cu documente și fotografii, ar putea deveni biograful maestrului Faix.

„L-a chemat să se întoarcă acasă ca să construiască o fabrică de piane, dar de fapt rolul său avea să fie altul. A fost ceea ce azi am numi impresar. Folosindu-se de prieteniile și relațiile create în Austria a reușit să aducă la Arad artiști de renume, Pablo Casals, celebrul violonist, prieten cu Enescu, fiind unul dintre ei, contribuind serios la imaginea de oraș cultural pe care o avea urbea noastră în acele timpuri, când, de exemplu, Conservatorul care funcționa aici era unul dintre cele mai importante din Europa. El, odată întors la Arad a mai construit doar 10 piane, în acest atelier, unul dintre ele aflându-se aici, la noi, chiar în locul de unde a plecat în lume. Ca o curiozitate, în meticulozitatea sa, a modificat unghiurile pereților din salon, pentru a atinge acustica perfectă”. adaugă Mihai Săcui.

„Desigur că am fost foarte impresionat de realizările lui Jacques Faix în domeniul pianelor sau al fotografiei, dar acea dimensiune a sa care m-a sensibilizat pe mine și familia mea a fost cu totul alta. Am văzut omul de care am avea astăzi mare nevoie din perspectiva modelului de imitat, pentru că știm, iar dacă nu, ar trebui să înțelegem că educația nu înseamnă nimic altceva decât imitație. În momentul în care ai pretenția că tu nu ai imitat ceea ce faci, înseamnă că îți pretinzi statutul de geniu. Cei care nu imită și aduc ceva inovativ, ce nu a mai făcut nimeni până atunci, portretizează imaginea geniului. Dar aceștia sunt extrem de puțini, iar noi restul avem nevoie de modele, iar Jacques Faix este cu certitudine un model de urmat. De aceea am pornit cu emoție pe acest drum, încercând să creez un ferment cultural, să-l readuc pe acest om în atenția publică”, ne spune Mihai Săcui.

„Acești oameni au înțeles ce înseamnă apartenența la cetate, că trebuie să faci în orașul tău ce faci în casa ta, de aceea Aradul era în acea vreme un pol cultural și nu numai, pentru că interesele comunității contau într-adevăr pentru ei, mai presus de naționalitatea pe care o aveau, sau de averea pe care o dețineau. Când îi ai pe Goga, pe Endre și pe Goldiș la aceeași masă, ce poate ieși de acolo? Se vede în operele lor. Am realizat că acesta este un loc care a generat plusvaloare în societate și mi-a fost foarte clar ce am de făcut. Să dau la o parte buruienile și să ud această plantă care, eram convins, are rădăcinile încă vi. Am înțeles că unul dintre vectorii importanți în a ajuta o societate să evolueze din punct de vedere cultural și social ne lipsește azi. Locuri în care oamenii care pot aduce plusul valoric să se regăsească unii cu ceilalți”, ne mărturisește Mihai Săcui.

„A pornit mai repede și mai ușor decât am crezut, datorită arădenilor care au apreciat tot ce am realizat aici și datorită oamenilor de cultură și artiștilor care ne-au vizitat. Totul s-a propagat organic mai bine decât am sperat, iar peste câteva zile, în 4 decembrie, va concerta aici Alexander Boldachev, unul dintre cei mai apreciați virtuoși harpiști din lume. Ce mă încântă pe mine, este că el și-a manifestat intenția de a cânta aici, nu vine la invitația noastră, iar acest eveniment se poate încadra la categoria lucrurilor care nu pot fi programate, ci pur și simplu se întâmplă”, a continuat gazda de la Casa Pianului.

Aici nu există doar salonul cu pian, o cafenea cu iz de Viena secolului 19 și un salon englezesc întregesc atmosfera. Cei care vin au parte, pe lângă evenimentele culturale, de o adevărată călătorie în timp.

“Am fost ajutat de doamna Ana Maria Baciu, poate cel mai bun restaurator de fresce din România, care mi-a și explicat că aici trebuie întâi de toate restaurat spiritul casei. Imobilul nu este un monument istoric, nu are o mare valoare arhitecturală, are în schimb o puternică vibrație culturală și socială. Eu nu urmăresc profitul, nu caut amortizarea investiției făcute, locul ăsta îmi aduce altfel de satisfacții, de fapt nici nu mă simt proprietar aici, ci mai mult un fel de curator”, declară Mihai Săcui.