aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Ce se întâmplă cu Cazinoul?

Ce se întâmplă cu Cazinoul?

la 7 August 2018 07:58

Ce se întâmplă cu Cazinoul?

7 August 2018 07:58
Dorinţa noului proprietar, firma Arsat Industrie din Pecica, este să-i schimbe destinaţia şi să extindă clădirea monument istoric.
Scris de Diana Dutu - Dorinţa noului proprietar, firma Arsat Industrie din Pecica, este să-i schimbe destinaţia şi să extindă clădirea monument istoric.

Trimite articolul

X

Luna aceasta se împlineşte un an de când consilierii locali municipali au votat pentru ca Primăria să-şi exercite dreptul de preemţiune asupra imobilului Cazinoului de pe Bulevardul Dragalina din Arad. Pentru că Municipalitatea nu şi-a pronunţat ferm intenţia de cumpărare în termenul prevăzut de lege, Cazinoul – clădire monument istoric emblematică pentru oraşul nostru – s-a vândut la liber. În ceea ce priveşte preţul, la vremea respectivă se vorbea de 600.000 de euro.

La începutul acestui an au apărut primele informaţii privind schimbarea proprietarului Cazinoului. În februarie, Primăria ne-a confirmat că tranzacţia a avut loc, dar nu a făcut public numele proprietarului, precizând doar că e vorba despre o societate comercială din judeţ. Ei bine, acum informaţiile sunt publice. Cumpărătorul este SC Arsat Industrie SRL din Pecica – o firmă specializată în fabricarea de construcţii metalice, deţinută de Valerica şi Andrei-Cătălin Ghinea. Ba, mai mult, în acest moment sunt publice şi planurile noului proprietar în privinţa Cazinoului.

Pe scurt, acesta doreşte schimbarea destinaţiei Cazinoului propunând funcţiunea „Instituţii şi servicii, comerţ, administraţie şi cultură” care ar permite: săli de reuniune, alimentaţie publică, servicii, birouri, funcţiuni administrative. Se are în vedere şi extinderea clădirii în partea sud-estică, printr-o construcţie cu pereţi din sticlă pe schelet metalic, formată din subsol, parter şi două etaje. De asemenea, proprietarul plănuieşte să demoleze clădirea toaletelor publice aflate în stare de ruină și să construiască în locul lor o clădire nouă (S+P+2E) cu funcțiunea de alimentație publică-cofetărie.

„Intervenția propusă are ca scop principal reabilitarea și transformarea cazinoului într-un spațiu dedicat evenimentelor și extinderea ofertei de servicii ale locației” – se arată în studiul de oportunitate al investiţiei.

Stoparea degradării

Primul pas pe care îl presupune strategia de reabilitare a Cazinoului îl constituie punerea în siguranță a clădirii existente și asigurarea integrității elementelor componente, pentru a stopa avansarea degradărilor și pierderea detaliilor specifice obiectului de arhitectură.

„În ultimii ani, construcția nu a fost utilizată și întreținută. Se constată existența unui fenomen activ și accelerat evolutiv de degradare a componentelor artistice murale (stucaturi, teracote și tencuieli istorice), determinat și întreținut de existența straturilor impermeabile aplicate de-a lungul timpului, incompatibile cu materialele tradiționale, vulnerabile la o mentenanță deficitară. În acest moment, în urma iernii 2017-2018 s-au desprins anumite elemente de ornament de pe fațadă, iar altele se află într-o situație precară. Hidroizolația teraselor este compromisă, ducând la scurgeri de apă pluvială atât pe fațadă, cât și la interior. Soclul/terasă perimetrală s-a degradat puternic” – se arată în studiul de oportunitate.

Noua intrare principală

În etapa următoare, se are în vedere construcția unui corp de clădire auxiliar cazinoului care să conțină circulațiile verticale și alte dependințe.

„Pentru a satisface nevoile funcționale moderne ale clădirii cu un impact minim față de integritatea structurală și arhitecturală a acesteia, se propune construcția unui volum separat adiacent colțului de sud-est. Acesta va prelua circulațiile verticale asigurate de scări și lifturi. Volumul devine astfel principalul mecanism de intrare pentru spațiile principale asigurând conexiunea între subsol, parter, mezanin și etaj, atât pentru invitați, cât și pentru fluxuri de servicii aferente funcțiunii și evacuare. Extensia propusă va fi executată dintr-o structură metalică închisă cu o fațadă cortină, asigurându-se o conexiune cât mai puțin intruzivă în zona de contact între corpul nou și fațada clădirii existente” – indică documentul citat.

Terasa de la etaj

Printre schimbările ce vor fi aduse clădirii Cazinoului se numără şi înlocuirea structurii de închidere a terasei de la etajul superior.

„Structura de închidere a terasei de la etajul superior al cazinoului a luat diferite forme în timp, fiind actualmente degradată și necorespunzătoare pentru asigurarea unui grad de confort adecvat. În același timp, raportarea estetică la monumentul de arhitectură poate fi îmbunătățită. Structura de închidere propusă creează prin proporție, calitatea construcției și limbaj arhitectural un fundal subordonat compoziției existente care își menține monumentalitatea. În același timp se propune modificarea închiderilor de la nivelul parterului cu suprafețe vitrate retrase care recreează imaginea originală de portic” – dezvăluie studiul de oportunitate.

Cofetărie în loc de toalete

Cum aminteam, noul proprietar doreşte să demoleze clădirea toaletelor publice aflate în stare de ruină și să construiască în loc o clădire nouă (S+P+2E), cu funcțiunea de alimentație publică-cofetărie.

„Corpul de clădire poziționat în nord-est, ce deservea grupurile sanitare, se află într-un stadiu de ruină și insalubritate severă. Acesta va fi înlocuit cu un volum nou aparținând aceluiași limbaj estetic cu extinderea propusă clădirii cazinoului. Împreună, cele trei volume vor funcționa ca un complex destinat organizării evenimentelor de diferite dimensiuni. Corpul cofetăriei articulează relația ansamblului cu parcul și promenada de pe malul Mureșului” – se arată în document.

Un spaţiu traumatizat de-a lungul anilor

Aflat pe Bulevardul General Dragalina nr.27, Cazinoul din Arad este o clădire monument istoric. Construită în stil neobaroc, clădirea a fost finalizată în anul 1872, având destinaţia iniţială de spaţiu de agrement. „Folosită la un moment dat și ca pavilion expozițional, clădirea a suferit numeroase transformări, atât de ordin structural, cât și arhitectural. Aspectul actual este rezultatul cumulat al modificărilor sus-menționate, pe de o parte, și al degradărilor evolutive determinate de lipsa constantă de preocupare a diferiților deținători de până acum pentru conservarea elementară a construcției, pe de o alta. Spațiul inițial generos, gândit de la bun început pentru a servi publicului larg, a fost, în etape diferite, traumatizat prin soluții stângace de compartimentare interioară care, pe lângă anularea monumentalității originale, au implicat și rezolvări tehnice care au contribuit la deteriorarea accelerată a monumentului” – se arată în studiul de oportunitate. download (2)

download

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
cazino ,
CE ,
constructuctii ,
face
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Peste 70.000 de automobile electrice Volkswagen au fost recheamate în service, din cauza unor baterii defecte
    2
    GALERIE FOTO| Peste 300 de exponate spun povestea vinului, la Pâncota
    3
    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    4
    Câinele Nox, vedetă la „Școala Altfel”
    5
    Când se depune dosarul de pensionare și când intră prima pensie
    6
    AMEFA, baraj pentru calificarea în elită
    7
    5 metode prin care să reduci pierderile la recoltarea de toamnă
    8
    Vizita delegației arădene în China, la final
    9
    Veniţi cu Noi în drumeţie în zona Șoimoș-Milova
    10
    Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 1

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Mapamond

    SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
    Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.

    Local

    FOTO/VIDEO
    O tânără a pus pe jar autoritățile, amenințând că se aruncă de la etajul doi al unui bloc
    Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.