Zeci de mese de șah au fost amplasate pe strada 1 Decembrie 1918, unde concurenți din România și din străinătate au disputat partide în aer liber, spre bucuria trecătorilor care s-au oprit să urmărească jocurile. Street Chess este deja o tradiție a Festivalului Internațional de Șah Arad și are rolul de a aduce șahul mai aproape de public. Directorul festivalului, Alin Câmpeanu, spune că, pentru câteva ore, jucătorii lasă deoparte presiunea competiției și se bucură de atmosfera din centrul orașului.
„Este o acțiune de promovare a șahului. Ne simțim bine aici, în centrul Aradului, iar jucătorii mai uită puțin de reușitele sau nereușitele din timpul competiției. Aici este partea spectaculoasă, dar adevărata luptă se dă la mesele de concurs”, a declarat acesta.
Organizatorii se declară mulțumiți și de participarea din acest an. Festivalul a adunat 440 de șahiști din 37 de țări, peste așteptările inițiale: „Multă lume spunea că va fi un an dificil, însă avem foarte mulți participanți și foarte mulți jucători din străinătate. Este un semn că festivalul nostru este tot mai cunoscut peste hotare”, a spus Alin Câmpeanu.
La mesele de șah s-au întâlnit copii, juniori și seniori veniți din București, Alexandria, Timișoara, Reșița și din alte orașe ale țării. Mulți dintre ei au spus că revin cu plăcere la Arad, considerând competiția una dintre favoritele lor din calendar.
Festivalul Internațional de Șah Arad continuă până duminică, iar pe lângă partidele oficiale, programul mai cuprinde competiții de șah blitz, un turneu de fotbal și alte activități dedicate participanților.
Centrul Aradului, cucerit de șahiști
Centrul Aradului, cucerit de șahiști
Concurenții Festivalului Internațional de Șah Arad au ieșit miercuri seara din sala de concurs și au jucat în fața publicului, în cadrul tradiționalului Street Chess, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale competiției.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
Local
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
România
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a prezentat pe rețeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menționând printre acestea că „a pus capăt intrării refugiaților” și a făcut din „engleză limba oficială a SUA”, în timp ce a lansat și un sondaj în care propune ca Inteligența Artificială (IA) să se denumească altfel, relatează sâmbătă agențiile AFP și EFE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!