aradon.ro Web analytics




Chestorul Ioan Handra a parasit sefia IJPF Timis

ARAD. Fostul șef al IJPF Arad și Timiș a plecat la București pe o funcție în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Scris de Adriana Barbu - ARAD. Fostul șef al IJPF Arad și Timiș a plecat la București pe o funcție în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Chestorul Ioan Handra a lăsat șefia Poliției de Frontieră Arad pentru cea de la Timiș. De aici, înainte de a împlini un an de la preluarea conducerii Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș, a plecat la București.

Handra a fost instalat în iunie într-un serviciu din cadrul IGPF. Plecarea chestorului Handra a fost pusă, de presa naţională, pe seama protejării contrabandei cu țigări din Serbia.

Acuzele

Potrivit cotidianul.ro pe la ‘’colțurile’’ Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, unii agenții vorbesc despre faptul că unii dintre colegii lor ar continua să protejeze contrabanda cu ţigări din Serbia.

Agenții de la Moravița au declarat pentru cotidianul.ro că ‘’în punct, unii dintre colegii noştri ne expun unui nou «desant DNA». E vorba de un agent şef, din Arad, Claudiu Uzum, care se laudă că este protejat de chestorul Handra şi care lasă să intre în ţară maşinile «lănţoşilor» arădeni, pline cu ţigări de contrabandă. Când grupa condusă de Uzum este în serviciu, intrarea liberă a maşinilor interlopilor din Arad este asigurată de omul său pe intrare, Adam Toma, şi de vameşii aflaţi pe aceeaşi tură.”

Țigări ascunse în Arad

Agenții au mai spus că ‘’aceste ţigări ar fi stocate apoi într-o locaţie necunoscută din judeţul Arad şi că, atunci când se adună multă marfă, agentul Uzum este mutat temporar, de comanda poliţiei de frontieră, în punctul de la Nădlac’’.

A promis verificări

Cu două zile înainte de a pleca la București, chestorul Ioan Handra a declarat pentru cotidianul.ro că va verifica informațiile de mai sus. Din păcate, chestorul Handra nu a fost de găsit pentru a comenta aceste declarații pentru Jurnal Arădean.

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Local

    Sergiu Bîlcea: „Obiectivul echipei PNL este să nu ratăm nicio finanțare europeană”
    „Echipa politică liberală vine cu direcții pentru dezvoltarea Aradului”, a punctat deputatul Sergiu Bîlcea. 3

    Local

    Apel pentru lifturile de la ORL și Reumatologie
    Licitația pentru lifturile de la spitalul ORL se va relua, după ce nicio firmă nu a răspuns solicitării făcute de administrația locală. 2

    Local

    Aradul – lider național la testarea Covid în cabinetele medicilor de familie (vezi lista)
    138 de medici de familie s-au înscris în acest program de testare. Testarea este gratuită și se realizează cu teste rapide. 6

    Local

    40.935 de dosare pentru 82 de judecători
    Pe rolul Tribunalului și al judecătoriilor din județul Arad au fost înregistrate în cursul anului 2021, 40.935 de cauze nou intrate, a căror soluționare a fost asigurată de 82 de judecători și 152 de grefieri, asistenți judiciari, agenți procedurali, aprozi, funcționari publici, şi personalul contractual angajat al instanțelor, se arată în bilanțul instituției. 1

    Local

    14,4 milioane pentru plata în avans a gazului pe martie
    Alocarea acestei sume către CET Hidrocarburi ar urma să fie votată în şedinţa CLM de joi, 27 ianuarie. 1

    Local

    Aradul vrea un nou Spital Municipal
    Un milion de lei pentru Studiul de Fezabilitate al viitorului Spital Municipal. Suma ar urma să fie bugetată în 2022. 3

    Local

    200 de ani de teologie ortodoxă arădeană
    Bicentenarul va fi marcat printr-o serie de evenimente publice, care se vor desfășura pe parcursul acestui an. 1

    Local

    1.600 de pozitivi și 4.000 de contacți își așteaptă deciziile de carantinare
    DSP spune că volumul de muncă este foarte mare, motiv pentru care a apelat, din nou la voluntari. Deciziile sunt importante pentru generarea concediilor medicale. 3

    Local

    Autoturism pe contrasens pe autostrada Arad-Nădlac. Șoferița, o tânără din Arad, amendată și lăsată fără permis
    Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă au lăsat o tânără de 22 de ani, din Arad, fără permisul auto pentru 60 de zile și i-au aplicat, totodată, o amendă de 870 de lei. Totul, după ce șoferița a fost filmată rulând cu mașina pe autostrada Arad-Nădlac, pe contrasens. 28

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.