„De la începerea votării, au fost primite 7 sesizări cu privire la săvârșirea unor incidente în legătură cu alegerile parlamentare. 2 dintre sesizări nu s-au confirmat, iar 2 sunt în curs de verificare. Polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, toate avertismente: 3 pentru alertarea fără temei a structurilor de menținere a ordinii publice și 2 pentru continuarea propagandei după încheierea campaniei electorale. În marea majoritate a sesizărilor a fost reclamată continuarea campaniei electorale prin postări pe rețelele de socializare sau primirea de mesaje pe telefon, cu îndemnul de a vota un anume candidat/formațiune politică. Alte sesizări au avut ca temei campania electorală pentru turul 2 al alagerilor prezeidențiale, astfel că nu au fost încălcate prevederile legale”, a transmis Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad.
Cinci sancțiuni aplicate în ziua votului în Arad
Cinci sancțiuni aplicate în ziua votului în Arad
Datele centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Arad, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral, arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?
Citiți principiile noastre de moderare aici!