Copreşedintele ALDE Arad, Ionel Ciupe, a explicat de ce, în ciuda faptului că are numeroase critici asupra proiectului, a votat „pentru” „Arad, capitală culturală europeană”.
„Deşi nu sunt de acord cu modul în care a fost promovat proiectul de Hotărâre privind alocarea banilor pentru proiectul Arad, capitală culturală europeană, l-am votat. Ca arădean, nu pot să nu votez pentru un proiect care poate aduce plusvaloare Aradului, care îi dă o anvergură naţională şi poate atrage bani spre municipiu, dar nu pot să fiu de acord cu maniera dictatorială în care a procedat primarul Gheorghe Falcă. O clipă am avut impresia că suntem în 1951, în Uniunea Sovietică, iar eu şi Lupaş urma să fim arestaţi din moment în moment. Îi cer primarului Gheorghe Falcă să citească Constituţia, care la art.30, aliniatul 1, arată că libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită în România. Art. 2 prevede interzicerea cenzurii, de orice fel, ial art. 6 interzice prejudicierea imaginii persoanei. Revenind, într-un asemenea proiect trebuie angrenate toate forţele politice, în consens. Or, sunt angrenaţi exclusiv oamenii PDL, din partid sau clientelă, fără ca Falcă să ţină cont măcar de culoarea politică a ministrului Culturii, fără să ţină cont de partidele aflate la guvernare. El spune că s-a consultat cu specialiştii, dar nu a luat în seamă nici măcar Comisia de Cultură, unde eu sunt secretar”, a declarat Ciupe. Acesta arată că, la mai mult de o lună de când a solicitat, în scris, răspuns privind efectuarea unei dezbateri punctuale pe şansele Aradului de câştiga nominalizarea, nimeni nu s-a „sinchisit” de adresele lui oficiale. Drept urmare, a făcut singur o scurtă analiză a plusurilor şi minusurilor proiectului. La „plus” ar fi cele enumerate mai sus, însă la „minus” sunt mult mai multe: elemente nesustenabilitate, nerealiste, ba chiar- cazul achiziţionării unor imobile- susceptibile de interese financiare subterane. Mai mult, spune Ciupe, voit sau din neatenţie, Falcă şi-a sabotat singur proiectul, prin câteva acţiuni necalculate, cum ar fi neinvitarea multor personalităţi marcante ale Aradului, ca să nu mai vorbim de reprezentanţi ai Guvernului. Tot pe această linie, spune Ciupe, cei care vor da verdictul asupra candidaturii vor considera că doar un oraş (primar) primar neserios se lansează concomitent în două mari proiecte – capitală culturală europeană şi capitală verde.
Ciupe: „A crezut că sunt în Uniunea Sovietică, în 1951”
Ciupe: „A crezut că sunt în Uniunea Sovietică, în 1951”
Reactualizat la:
Consilierul municipal Ionel Ciupe a votat alocarea banilor pentru „Arad capitală culturală europeană”, dar nu este de acord cu atitudinea „dictatorială” a lui Falcă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!