Concert vocal – simfonic, sub bagheta maestrului Roberto Salvalaio

ARAD. „Cele patru categorii – modalităţi de a fi din cadrul expresiei muzicale universale (ideală, stilistică, etnic-socială şi individuală, plus expresia de grup şi aria de influenţă a expresiei individuale), sunt atribute regăsite în alegerea lucrărilor într-un concert, în săptămâna în care filarmonica arădeană îmbrăţişează oficial dezideratul – Arad Capitală Culturală Europeană.” –se spune în comunicatul Filarmonicii Concertul de joi va prezenta lucrări din creaţiile lui Zunduin Khanga, Astor Piazzolla, Ernesto Lecuona, Edvard Grieg şi Antonin Dvorak.

Zunduin Khangal – Salkhit shuvuu poem pentru orchestră

Zunduin Khangal (1948 -1996) este un nume de o confirmată valoare a muzicii mongole de secol XX, iar apartenenţa sa la o zonă elitistă de creaţie, îl recomandă pe scenele de audiţie de pe orice meridian. Creator de ópusuri camerale, partituri concertistice, muzici de balet dar şi de suporturi pentru coloanele sonore ale multor producţii de film, Zunduin Khangal se reprezintă în această seară printr-un extras de balet, Salkhit shuvuu, care desprins din economia spectacolului, dezvăluie similitudini cu unul dintre celebrele numere coregrafice semnate de Manuel de Falla, Dansul focului din Amorul vrăjitor. Tabloul coregrafic imaginat de Khangal este deopotrivă un dans deasupra focului, inspirat din ritualuri şi din simbolistica sacră şi construit din energiile formulelor repetitive, care degajate prin maximă virtuozitate, generează efecte, stări şi nu în ultimul rând senzaţii spectaculoase. Prezenţa acestui fragment de creaţie în numărul de deschidere al serii noastre concertistice, nu face decât să împlinească o selecţie izvorâtă din cunoaştere, profunzime, rafinament…

Astor Piazzolla Variaciones sobre Buenos Aires pentru orchestră

L-a preţuit pe Bach şi i-a avut ca sfătuitori pe marii formatori ai secolului XX – Bela Wilda(discipol al lui Rahmaninov), Arthur Rubinstein, Nadia Boulanger, Mstislav Rostropovici … A urmat calea genialilor clasici şi după exemplul acestora, s-a bazat pe experienţele interpreţilor de primă mână, cultivând o relaţie cu totul specială cu publicul care l-a admirat. Astor Piazzolla a iubit tangoul, jazz-ul şi muzica clasică şi în mod firesc, amprenta sonoră a muzicii scrise de el le cuprinde pe toate trei.

Fondată pe tradiţia tangoului argentinian, inspirată de instrumente şi armonii neobişnuite, îmbogăţită prin sugestiile simfonice ale unor reformatori, precum Stravinski şi în acelaşi timp eliberată de orice urmă de convenţionalism, datorită conexiunilor sublime cu experienţele din lumea jazz-ului, muzica lui Astor Piazolla este muzica unui idol al secolului abia încheiat. Printre titlurile de carieră ale repertoriului său de concert se numără şi Tangazo, o lucrare a anilor 70, denumită iniţial Tangazo: Variaciones sobra Buenos Aires.

Considerată drept una dintre cele mai elaborate şi sofisticate dintre partiturile sale orchestrale, Tangazo se iniţiază odată cu expunerea unei teme de tango şi multiplicarea ei în mod imitativ şi se dezvoltă şi se împlineşte printr-un complex de variaţiuni care apelează la combinaţii timbrale dense, pline de imaginaţie.

Ernesto Lecuona Suita Andalucia pentru orchestră

1.Andalucia 2.Cordoba 3. Guadalquivir 4.Malaguena 5.Alhambra 6.Gitanerias

Gershwin al Cubei este apelativul cu care a fost întâmpinat pe aproape toate meridianele lumii compozitorul Ernesto Lecuona (1895 – 1963), una dintre cele mai interesante personalităţi ale muzicii cubaneze de la începutul secolului XX, ale cărui succese comprimă într-o formulă profund originală elemente ale muzicii clasice şi ale celei de jazz. După modelul contemporanului său american, Lecuona a introdus ritmurile şi sonorităţile latino americane în sălile concertelor de muzică clasică, adăugând la repertoriul simfonic universal titluri inspirate, pline de vitalitate. Exemplară pentru întreaga sa creaţie şi impregnată de influenţele muzicii spaniole, Suita Andalucia a fost prezentată pentru prima oară la New York în1927 şi imaginată ca o înlănţuire de şase numere, care evocă oameni, dansuri, topografii… Pe lângă omagiul direct adus Andaluziei, sunt rememorate în tablourile suitei două dintre provinciile acesteia, Malaga şi Cordoba, Alhama, vechea fortăreaţă maură a Granadei, apele râului Guadalquivir, dar şi teme de dansuri gitane sau ritmuri simple de malaguena….

Edvard Grieg – Deux mélodies élégiaques op.34 pentru orchestră de coarde

Desprinse dintr-un ciclu de 12 lieduri pentru voce şi pian, scrise pe textele poetului Aasmund Olarson Vinje şi publicate ca op.33 în anul 1880, Două melodii elegiace op.34 de Edvard Grieg, sunt transcripţii pentru orchestră de coarde ale unora dintre cele mai seducătoare miniaturi din literatura Nordului. Datate 1881, Le coeur blessé şi Dernier printemps sunt născute dintr-un amestec extraordinar de sensibilitate şi genialitate, care a făcut posibilă transpunerea din limbajul poeziei în acela al „vocalităţii” instrumentelor, ale unora dintre cele mai profunde contemplaţii asupra efemerităţii vieţii.

De o dimensiune aforistică, însă cu un conţinut emoţional departe de obişnuit, ele constituie prefaţa ideală pentru una dintre cele mai substanţiale, intense şi dramatice compoziţii din literatura vocal simfonică a sfârşitului de secol XIX, Te Deum-ul lui Antonin Dvorak.

Antonin Dvorak Te Deum Op.103 pentru soprană, bariton, cor şi orchestră

1. Te Deum laudamus. Allegro moderato, maestoso

2. Tu Rex gloriae, Christe. Lento maestoso

3. Aeterna fac cum sanctis. Vivace

4. Dignare Domine. Lento

Odată cu invitaţia de la prelua postul de director al noului conservator deschis de Jeanette Turber în 1891, la New York, Antonin Dvorak a fost solicitat să compună o cantată festivă, care urma să fie interpretată cu ocazia aniversării a 400 de ani de la descoperirea Americii de către Columb. Însă pentru că textul lucrării comandate, The American Flag, al lui Joseph Rodman Drake, întârzia să sosească, Dvorak a decis să valorifice şi să îmbrace într-o formă muzicală complexă, textul vechiului imn de proslăvire, Te Deum Laudamus, utilizat in mod curent în ocazii de mare fast şi sărbătoare. La sfârşitul verii anului 1892 lucrarea a fost finalizată, iar prezentarea ei publică a avut loc câteva luni mai târziu, la data de 12 Octombrie, la Carnegie Hall, sub direcţia compozitorului. Conceput pe structura unei simfonii în patru părţi, Te Deum-ul este un amestec de simplitate şi tendinţe experimentale, o lucrare care îmbină valenţele corului şi ale ansamblului simfonic şi care implică în amplitudinea discursului sonor vocile soliste de soprană şi bariton.

Joi 6 Martie 2014 ora 19.00

Sala Palatului Cultural